Lună: februarie 2020

Le-au dat lecții pe pârtie! CUPA JANDARMERIEI montane la înălţime, CÂȘTIGATĂ DE TREI BRAȘOVENI

29 februarie 2020

Trei jandarmi brașoveni au obţinut locul întâi şi ne-au reprezentat cu cinste la Competiţia ‘Jandarmeria montană la înălţime’-competiţia anuală a echipelor montane din Jandarmeria Română. Echipa Brașovului a fost formată din: – plt. adj. șef Constantin Gârniță– plt. adj. Mugurel Tișcă– sg. maj. Liviu Fogoroș. Această competiţie ajunsă la ediţia a VI-a, a avut loc în perioada 26 – […]

Read More

Tânăr DROGAT, la plimbare cu mașina prin Poiana Brașov

29 februarie 2020

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În fapt, la data de 28 februarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 30 ani, care […]

Read More

Muncitor accidentat de un utilaj, la Săcele

29 februarie 2020

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”. În fapt, la data de 28 februarie a.c., un bărbat, în vârstă de 38 […]

Read More

Bonificație 10% pentru săcelenii care plătesc taxele până la 31 martie

29 februarie 2020

Ca în fiecare an, persoanele fizice și juridice care plătesc impozitele pe clădiri, terenuri și autoturisme vor beneficia de o reducere de 10%. Plata se poate face online, pe ghiseul.ro sau la casieria Primăriei Municipiului Săcele, numerar sau cu cardul. Program de încasări: Luni, Miercuri, Vineri: 8:00 – 12:30 și 13:00 – 14:00. Marți, Joi: […]

Read More

Programul evenimentelor dedicate zilei Universității Transilvania

29 februarie 2020

În ultimii ani, rolul şi locul universităţii în comunitatea braşoveană, dar şi în spaţiul naţional şi internaţional al educaţiei şi cercetării a crescut, evenimente precum Ziua Universităţii, Etnovember sau Stagiunea de concerte devenind deja tradiţie. Echipa BlueStreamline, automobilul electric, şcoala de restaurare IL, concursurile de mecatronică sunt doar câteva dintre realizările studenţilor şi cadrelor didactice […]

Read More

Filmul ‘colectiv’ poate fi văzut la Brașov

29 februarie 2020

Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau, se vede din nou la Brașov, între 29 februarie și 5 martie, de la orele 13:30, 15:45, 18:00, 20:15 la Cinema One. „colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare […]

Read More

Directorul UNIFARM: Săptămâna viitoare primim 5-6 milioane de măști și 25 de tone dezinfectant

28 februarie 2020

Directorul UNIFARM, Adrian Ionel, a declarat joi că săptămâna viitoare vor fi aduse 5-6 milioane de măşti de protecţie şi patru tipuri de dezinfectanţi, potrivit agerpres. „La UNIFARM am încheiat două contracte. Zilele următoare trebuie să facem plata pentru aceste produse şi să fie livrate la sfârşitul săptămânii viitoare. Pentru măşti şi dezinfectanţi. Măşti de […]

Read More

Fluxurile de aprovizionare ale marilor magazine, dublate pentru evitarea unei crize alimentare la Brașov

28 februarie 2020

Criza de alimente trebuie evitată, este concluzia întâlnirii dintre prefectul Mihai-Cătălin Văsii și reprezentanții rețelelor de retail din Brașov. Pentru că există tendințe mult mai mari de cumpărare în această perioadă manifestate de populație, prefectul le-a cerut retailerilor să se asigure cu stocurisuficiente pentru evitarea unei crize alimentare. În orice moment, declararea primului caz de […]

Read More

Festival Concurs de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți, la Reduta

28 februarie 2020

Festivalul „Flori în Țara Bârsei” își propune să contribuie la descoperirea și promovarea celor mai valoroși tineri interpreți de muzică populară, la valorificarea comorilor cântecului și portului popular românesc și introducerea sa în circuitul valorilor spirituale. Festivalul se va desfăşura pe parcursul a 2 zile la Centrul Cultural „Reduta”. Sâmbătă, 4 aprilie 2020, ora 18:00 […]

Read More

ALERTĂ SANITARĂ la Brașov: Fluxul de turiști din weekend ar putea aduce coronavirusul

28 februarie 2020

Brașovul ocolit deocamdată de coronavirus. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, în acest moment, nu este înregistrată nicio persoană carantinată și nicio persoană infectată, la Brașov. DSP arată că există 78 de pacienți autoizolați la domiciliu, în Brașov, fără să existe însă confirmarea prezenței virusului. Dat fiind fluxul mare de turiști care vizitează […]

Read More