Contestațiile la BAC se pot depune până la ora 12.00

Elevii nemulțumiți de notele obținute la probele de la Bacalaureat pot depune contestații până miercuri, la ora 12.00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, potrivit Mediafax.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

„În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic ș o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, menționează MEC.

Citeste și:  7 din 10 angajatori vor oferi angajaților beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale. Primele în bani, voucherele cadou și coșurile cu produse de sezon se află în vârful listei

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale și care au susținut probele examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%. În total, 232 de elevi au luat 10, anunță MEC.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 67,4%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.