Sâmbăta neagră la Brașov: Polițiștii au făcut ravagii – a plouat cu amenzi

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la data de 11 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ministerului Muncii, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au continuat activitățile de verificare în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, printre scopurile prioritare ale acestora regăsindu-se și acela ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.

Citeste și:  OMV Petrom va testa la Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului

În urma activităților desfășurate ieri, 11 iulie 2020, la nivelul județului Brașov au fost verificate 401 societăți comerciale și persoane fizice,dintre acestea, 2 societăți comerciale fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor conform prevederilor Legii nr. 50/2020

Au fost aplicate 138 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor măsurilor de protecție individuală, 31 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, 150 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/2020, 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 1 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 51.300 lei.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

            Totodată, în cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă în mijloacele de transport în comun.

            Activitățile vor fi continuate și în perioada următoare, obiectivul fiind acela de conștientizare a tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.