panouri

TeraSteel: ‘Clădirile viitorului vor avea un consum de energie egal cu zero’

21 octombrie 2019

Producătorul de panouri sandwich şi structuri zincate TeraSteel, parte din grupul TeraPlast, a anunţat, luni, că a lansat un nou concept de hală metalică, Lead, destinat creşterii eficienţei energetice, în contextul în care clădirile viitorului vor avea un consum de energie egal cu zero. Compania încearcă, astfel, să se alinieze trendului pieţei internaţionale. ”Există o […]

Read More

Panouri fotovoltaice gratis pentru brașoveni: Cum se pot obține

13 iulie 2019

Perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, care ar fi trebuit să se închidă pe 10 iulie 2019, a fost prelungită până în 11 octombrie 2019. Proiectele sunt finanțate prin Administrația Fondului de Mediu și solicitările trebuie depuse […]

Read More

Cine va realiza ‘Harta spaţiilor publicitare’ la Braşov?

3 iunie 2019

Trei firme, una din Bucureşti, a doua din Cluj şi a treia din Braşov au depus oferte la o procedură de atribuire lansată de Primăria Braşov, ce vizează identificarea si inventarierea mijloacelor de publicitate amplasate pe domeniul public al municipiul Braşov şi al persoanelor fizice sau juridice. Contractul are o valoare estimată de 159.999 lei […]

Read More