politie rurală

A început sezonul furtului de lemne

30 octombrie 2019

Polițiști Secției 1 de Poliție Rurală Feldioara, au identificat două persoane, în vârstă de 14 ani, respectiv 40 ani, care transportau cu două atelaje hipo cantitatea de 3.1 mc lemn foc, specia fag, fără a avea aviz de însoțire al mărfii. Cele două persoane au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos […]

Read More

Bărbat, prins cu mopedul neînmatriculat la Voila

28 octombrie 2019

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un bărbat,în vârstă de 60 ani, care conducea un moped pe DJ 103F intersecție cu DJ 104A. Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că mopedul nu este înmatriculat. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul […]

Read More

Dosar penal pentru un băbat de 50 de ani din Hoghiz

28 octombrie 2019

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Un bărbat, în vârstă de 50 ani, care a condus un autoturism, ce avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu,pe raza localității Racoș a produs un […]

Read More