Creștinii ortodocși şi cei greco-catolici intră astăzi în Postul Paștelui, perioada de pregătire de şapte săptămâni pentru Învierea Domnului, sărbătorită anul acesta pe 24 aprilie. Credincioșii care țin post aleg să se abțină de la alimentele de origine animală – carne, lapte, ouă, dar și de la distracții. Suntem în Anul omagial al rugăciunii, iar […]
Read MoreCreștinii ortodocși îl prăznuiesc, în data de 27 iulie 2021, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, cel supranumit Doctor fără de Arginți. Cu această ocazie, parohia Timiș, păstorită de preotul Constantin Gheorghe Neagovici, îl serbează pe acest sfânt, care este și ocrotitorul bisericii din Timișul de Sus. „Chiar dacă nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori […]
Read MoreSărbătorile religioase care preced Sfintelor Sărbători Pascale, constituie prilej de bucurii și emoţii. Pentru infractori, aglomerația din preajma lăcașelor de cult reprezintă o ocazie ideală pentru a ”acționa”. Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov recomandă: Pentru prevenirea furturilor din buzunare: nu vă lăsați gențile, rucsacele sau bagajele nesupravegheate păstrați-le la vedere și protejați-le cu mâna, […]
Read MoreCatedrala Mântuirii Neamului are cel mai mare iconostas ortodox din lume, cu o lungime de 23,8 m şi o înălţime de 17,1 m, potrivit Academiei Recordurilor Mondiale (Academy of World Records), informează Agenţia de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române. Catapeteasma Catedralei Naționale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde […]
Read MoreSute de oameni au participat la Slujba de Înviere organizată în Piața Sfatului din Brașov. Imaginile publicate de primarul Allen Coliban, evidențiază faptul că toți credincioșii prezenți la slujbă au respectat întocmai recomandările autorităților, purtând masca de protecție și fiind la distanțe egale unii de alții.
Read MorePatriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, a trimis un mesaj tuturor creștinilor, înainte de Paște. Acesta a vorbit despre solidaritatea umană și apropierea de Dumnezeu într-o perioadă extrem de dificilă pentru sănătatea și valoarea vieții. Preafericitul Daniel le cere românilor de pretutindeni să păstreze credința creștină și valorile spirituale oriunde s-ar afla. Începând cu Noaptea […]
Read MoreLuni, 3 mai, în a doua zi după Sfintele Paști, la Biserica Sf. Treime Tocile, din cartierul Schei, începând cu ora 9.00, va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească. În cadrul slujbei va participa și Înalt Preasfințitul părinte dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, împreună cu preoți consilieri ai Patriarhiei Române și Juni din Schei Brașov, informează […]
Read MoreBiserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Ghimbav, va pune la dispoziţia enoriaşilor care vor să fie aproape la slujba de Înviere, un ecran gigant de 12 metri pătraţi, în parcarea centrală din curtea bisericii, transmite Monitorul Expres. Slujba va fi transmisă printr-un sistem audio-video de ultimă generaţie, cu un ecran led, achiziționat recent de […]
Read MoreCancelaria Sfântului Sinod a transmis ieri, 20 aprilie, un set de recomandări privind modul în care se vor organiza slujbele în perioada 24 aprilie – 7 mai 2021. Printre acestea – locuri marcate pentru credincioși în biserici și în curțile acestora, lumina de Înviere împărțită în aer liber și participarea persoanelor la slujbele de la […]
Read MoreCirculația în timpul nopții este permisă în noaptea de 1 spre 2 mai, între orele 22.00 și 05.00, magazinele vor rămâne deschise până la 20.00 și în Vinerea Mare. „Sunt convins că în noaptea de Înviere, milioanele de credincioși vor da dovadă de echilibru și simț civic crescut, comportamentul fiecăruia fiind decisiv în lupta contra […]
Read More