1.600 de alergători vor lua mâine startul la cea de-a noua ediție a Semimaratonului Brașov Intersport

  • Sportivii, amatori și profesioniști, vor alerga pe străzile din Șchei, Pietrele lui Solomon, drumul forestier și pe potecile de pe Tâmpa.

Sâmbătă, 2 aprilie, la ora 12.00, din Piața Unirii din Brașov, 1.600 de sportivi, amatori și profesioniști, vor lua startul la cea de a IX-a ediție a Semimaratonului Brașov Intersport. Alergătorii vor concura la una dintre cele două probe: Semimaraton Intersport, de 21 km, și cros Libra Internet Banking, de 10 km.

,,Cred că importanța acestui eveniment sportiv o arată chiar numărul de participanți. Ne bucurăm că pe 2 aprilie, ziua concursului, o să avem la start 1.600 de participanți care vor alerga pe cele două trasee – traseul de cros, 10 kilometri, și traseul de semimaraton, de 21 de kilometri. Apetitul oamenilor și al sportivilor a evoluat. Am pornit acum nouă ediții – în anul 2012, pentru că am sărit peste două ediții din cauza pandemiei – cu 450 de persoane la start, iată-ne acum la 1.600. Cred că cifrele spun totul. Am avut o listă lungă de așteptare, am avut o limită de înscriere de 1.600 de persoane. Am avut câteva zeci bune de persoane și pe lista de așteptare; din păcate, nu am putut suplimenta pentru că, din punct de vedere logistic, nu mai exista timp suficient să putem să asigurăm toate cele necesare unei bune desfășurări. Avem deopotrivă alergători profesioniști, dar și alergători începători, însă marea masă este constituită din alergători amatori. Nu trebuie să fii foarte bine pregătit, dar, ca la orice lucru sau ca la orice competiție, trebuie să fii foarte hotărât că vrei să o faci. Oricine este hotărât să o facă, cu o minimă pregătire, trei-patru săptămâni de alergare înaintea concursului, cu siguranță reușește să finalizeze cel puțin cursa de cros, cea de 10 km. Cursa de cros de 10 km va avea startul deodată cu cursa de semimaraton de 21 de km, sâmbătă, la ora 12.00, din Piața Unirii. Se pleacă pe drumul asfaltat înspre Pietrele lui Solomon, de aici continuă pe drumul forestier și, la un moment dat, traseele se despart: cel de semimaraton continuă urcarea până în Poiana Brașov, după care coboară, ocolește muntele Tâmpa și face revenire în Piața Unirii pe la poalele Tâmpei, iar traseul de cros continuă, de la despărțire, urcarea pe Valea cu apă, după care coboară pe la Fântânița dreptății, pe străduțele înguste ale Șcheiului și revine în Piața Unirii, la linia de finiș”, a declarat Răzvan Țițeiu, unul dintre organizatori.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Acest eveniment sportiv este organizat de Asociația Club Sportiv 21, împreună cu Asociația Cetatea Brașovului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, având ca sponsor principal Intersport.
,,1.600 de persoane s-au înscris la Semimaratonul Brașov Intersport. Este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din România și demonstrează că alergarea montană s-a dezvoltat foarte mult la Brașov în ultimii ani. Mâine, de la ora 12.00, în Piața Unirii, îi așteptăm pe toți alergătorii, brașoveni sau nu, împreună cu susținătorii lor, la startul în competiției de semimaraton sau cros”, a precizat Flavia Boghiu, viceprimarul municipiului Brașov.

Traseu semimaraton

Traseul de 21 km pornește din Piața Unirii, după circa 2.5 km de asfalt se trece pe drum forestier până la Pietrele lui Solomon (3 km), continuă pe drumul forestier, în serpentine, într-o urcare de dificultate medie, în jur de 5.5 km, până la cariera din Poiana Brașov (8,5 km), unde se atinge punctul cel mai înalt al traseului. De aici traseul coboară pe poteca marcată cu triunghi albastru până la punctul de răscruce numit „La Bancuță” (11 km). Părăsind acest punct, traseul continuă pe aceeași potecă, marcată în continuare cu banda albastră, trecând prin Poiana Stechil (km 12) și ajungând în Șaua Tâmpei (14 km). De aici se coboară pe drum forestier până la bariera din Răcădău (15, 3 km), de unde urmează o porțiune de plat, până la „Treptele lui Gabony” (16,8 km), urmată de ocolirea Tâmpei pe curbă de nivel, trecând pe la „Băncuța de Piatră” și, ulterior, prin spatele grădinilor, până în cartierul Șchei, în punctul numit „La Troiță”(19, 2 km). Traseul se încheie pe străduțele din Șchei, ce duc înapoi către Piața Unirii.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Traseu cros

Traseul de cros pornește din Piața Unirii, precum cel de semimaraton, și parcurge circa 2.5 km de asfalt. Se trece apoi pe o porțiune de drum forestier ce ajunge la Pietrele lui Solomon (3 km) și continuă într-o urcare de dificultate medie. După 1 km se desparte de traseul de semimaraton, continuând pe forestierul Valea cu apă. După o porțiune de 1.7 km, urmează o curbă la stânga, traseul urcând încă 300 m până la punctul de intersecție cu traseul de semimaraton numit „La Băncuță” (6 km). Din acest loc, cele două trasee sunt comune pe o porțiune de 1,3 km, urmărind poteca marcată cu bandă albastră până în Poiana Stechil (7, 3 km) – cel mai înalt punct al traseului de cros. Aici, traseele se despart din nou, cel de cros coborând direct la „Fântâna Dreptății” (8,8 km), apoi pe lângă „Turnul de Apă”, unindu-se din nou cu traseul de semimaraton la punctul denumit „La Troiță”. Urmează o porțiune de asfalt pe străduțele din cartierul Șchei, care se încheie la finish-ul din Piața Unirii.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Și la această ediție, participanții vor putea susține o cauză socială. În acest an, în parteneriat cu Asociația Magic, proiectul susținut este construirea unui loc de joacă la spitalul de copii din Brașov. Proiectul, destinat copiilor spitalizați, cu afecțiuni oncologice, este în desfășurare și are ca termen de finalizare vara anului 2022. Sumele necesare sunt strânse cu ajutorul donatorilor. Asociația Magic va fi prezentă cu mascote, zâne și eroi de poveste, cu truse de culori pentru face-painting, cu baloane modelate și poze vesele – joacă și bucurie, pentru copiii participanților la semimaraton și pentru toți doritorii prezenți.

Restricții de circulație
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției sportive vor fi introduse o serie de restricții de circulație în zona cartierului Șchei:

  • între 11:55 – 12:15 circulația rutieră pe str. Ilie Birț va fi închisă;
  • între orele 9.00 – 16.00 circulația rutieră va fi închisă pe str. Bâlea, până în Piața Unirii.
    Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă să o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori în Piața Unirii, pentru a-i susține pe sportivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.