Autorităţile anunţă, vineri, că CNSC a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic implicat în achiziţia testelor de salivă pentru unităţile de învăţământ, motiv pentru care 10 milioane de teste vor ajunge în unităţile din întreaga ţară până la începutul săptămânii viitoare.
IGSU a făcut, vineri, precizări cu privire la Acordul-cadru care face obiectul achiziţiei a 18.500.000 bucăţi teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă.
„Întrucât, astăzi, CNSC a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic, prin Decizia nr. 154/21.01.2022, procesul de achiziţie s-a reluat. Astfel, astăzi, 21.01.2022, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a invitat, la sediul instituţiei, cei patru promitenţi furnizori în vederea încheierii contractelor subsecvente pentru furnizarea a 18.500.000 bucăţi teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă”, a transmis IGSU.
Sursa citată a precizat că, dintre cele patru contracte subsecvente, trei au fost semnate astăzi de ambele părţi, urmând ca cel de-al patrulea să fie semnat în data de 22.01.2021.
„Primele 10.000.000 bucăţi teste vor fi recepţionate în cursul zilei de mâine, 22.01.2022, urmând ca în cursul aceleiaşi zile să fie transportate, cu camioanele IGSU, către Inspectoratele Şcolare Judeţene/Municipiul Bucureşti, conform planului de distribuţie elaborat de Ministerul Educaţiei, astfel încât acestea să fie disponibile în unităţile de învăţământ în cursul săptămânii viitoare”, a transmis IGSU.
Sursa: Adevarul.ro