Ieri, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârșirea infracțiunilor de ”furt calificat”, ”fals în înscrisuri sub semnătură privată”, ”șantaj”, ”tăinuire”, ”înșelăciune” și ”tentativă la furt calificat”.
Din cercetări a rezultat faptul că în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, mai multe persoane ar fi sustras componente auto (catalizatoare) de la autovehicule parcate în municipiul Brașov și în localități limitrofe acestuia, bunurile fiind ulterior comercializate către angajați ai unei societăți comerciale cu puncte de lucru în județele Bacău, Vrancea și Botoșani.
Pentru evidențierea provenienței bunurilor erau întocmite, în fals, documente contabile.
Perchezițiile au avut loc pe raza județelor Brașov, Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, la sediile comerciale și domiciliile persoanelor bănuite, în urma activităților desfășurate fiind ridicate numeroase componente auto, documente contabile, sumele de 43.000 euro, aproximativ 135.000 lei și 3.000 forinți, precum și alte mijloace de probă necesare continuarii cercetărilor.
Polițiștii au pus în aplicare 19 mandate de aducere, iar în urma audierilor efectuate în cauză, au fost reținute 10 persoane, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cele 5 județe și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române