100 de ani de la nașterea Reginei Ana a României

Ieri, 18 septembrie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Reginei Ana a României, alături de care Regele Mihai a trăit timp de 68 de ani. Născută într-o familie cu sânge albastru, înrudită cu marile case regale din Europa, Ana a fost decorată pentru eroismului ei în cel de-al Doilea Război Mondial şi și-a asumat destinul de a deveni soția unui rege fără țară și regina neîncoronată a României, ţară pe care avea să o descopere inițial din poveştile soţului. Abia după patru decenii a fost lăsată să calce pe pământ românesc, subliniază Televiziunea Română.

Regele Mihai I și Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Aceștia s-au căsătorit în exil, la Atena.

Citeste și:  Brașovenii au din nou acces la Bazinul Olimpic! Înot la prețuri accesibile în Brașov (Galerie Foto)

Regele Mihai a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon Parma în noiembrie 1947, la Londra, la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. O remarcase dintr-un reportaj de pe front, în care apărea şi Ana, ca voluntar în armată.

Mihai i-a cerut operatorului de la palat să decupeze câteva cadre cu tânăra principesă şi să le transforme în fotografii. Destinul le-a demonstrat, mai târziu, că au fost sortiţi unul pentru celălalt.

Regele şi Regina au dus împreună crucea exilului. Au muncit pentru a-şi creşte cele cinci fiice. Au grădinărit, au crescut găini, iar lipsurile i-au legat şi mai mult. Regina a fost umărul pe care Regele fără ţară s-a sprijinit.

Citeste și:  Corona Brașov a fost eliminată din Liga Campionilor la volei masculin! Brașovenii au pierdut dubla din turul trei preliminar cu Olympiacos Pireu

Tristeţea Regelui Mihai a fost şi tristeţea Reginei. Împreună au fost un exemplu de dragoste şi devotament.

În urmă cu şapte ani, când a murit Regina Ana, românii au stat zile întregi la catafalcul ei.

Sursa, Televiziunea Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.