
Astăzi, 11 februarie, marcăm Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și 22 de ani de la operaționalizarea în România a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Cu acest prilej, Primăria Brașov se alătură autorităților publice, instituțiilor financiare și culturale, obiectivelor turistice și clădirilor unor companii private din București și din întreaga țară, care vor fi iluminate în roșu, culoarea simbol a serviciilor de urgență. La Brașov, literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei vor fi luminate special pentru a marca acest moment.

Prin acest demers, STS atrage atenția asupra importanței apelării responsabile a numărului unic 112, contribuind astfel la reducerea apelurilor care nu reprezintă urgențe reale. Datele oficiale arată că, în 2025, s-a înregistrat cel mai redus nivel al apelurilor nejustificate de la lansarea serviciului în România: 36,16% din total, comparativ cu 61,91% în 2015.
Anul trecut, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au gestionat 8.809.009 apeluri, dintre care 5.624.011 au necesitat intervenția agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont. În același timp, 2.262.177 de apeluri au fost efectuate repetat sau cu rea-intenție, aceste cazuri fiind sesizate Poliției Române, conform legislației în vigoare.
Autoritățile subliniază că fiecare apel non-urgent poate însemna pierderea unor secunde sau minute vitale pentru salvarea unor vieți. Operatorii 112 gestionează constant situații cu impact major – incendii, explozii, accidente grave sau fenomene meteorologice extreme – iar comportamentul responsabil al cetățenilor este esențial pentru buna funcționare a sistemului.
În prezent, România dispune de cinci metode complementare de localizare a apelurilor de urgență, dintre care soluția bazată pe informația de localizare determinată (ILD) este unică la nivel european.
Numărul 112 este gratuit, disponibil non-stop, de pe telefoane fixe și mobile, și este utilizat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru contactarea serviciilor de intervenție în caz de urgență.