125 de elevi, mulți din Brașov, selectați în Academia de Cariere Tehnice: ateliere online, tabără finală și mini-granturi pentru proiecte comunitare

  • Cei mai mulți participanți provin din județele Brașov, Galați, Argeș și Suceava
  • Participanții beneficiază de 8 ateliere online de dezvoltare personală & profesională
  • Elevii pot participa la o tabăra finală și pot obține mini-granturi pentru proiecte comunitare.

Proiectul Academia de Cariere Tehnice (ACT by Pepco) a început oficial online, reunind 125 de elevi din licee tehnologice din România, selectați pentru a participa la ediție a VI-a. Cei mai mulți participanți provin din județele Brașov, Galați, Argeș și Suceava, ceea ce confirmă interesul crescut al elevilor din filiera tehnologică pentru programe de orientare și dezvoltare profesională.

Pe parcursul următoarelor luni, elevii vor participa la 8 ateliere online de dezvoltare personală și profesională, își vor dezvolta competențele socio-emoționale și își vor clarifica opțiunile de carieră. La finalul programului, aceștia vor avea oportunitatea de a participa la o tabără dedicată și de a obține mini-granturi pentru implementarea unor proiecte în comunitățile lor.

Lansarea noii ediții are loc într-un context educațional dificil: peste 19% dintre tinerii din România nu sunt angajați și nu urmează nicio formă de educație sau formare, iar în filiera tehnologică rata de promovare la examene este cu aproximativ 30% mai scăzută comparativ cu liceele teoretice. În acest context, inițiativele care sprijină orientarea profesională și dezvoltarea competențelor devin esențiale pentru creșterea șanselor de integrare pe piața muncii.

Citeste și:  52 de utilaje de deszăpezire au acționat, în această noapte, în oraș și în Poiana Brașov

În acest context dificil,  125 de elevi, de la liceele tehnologice, din clasele a X-a și a XI-a, au fost selectați în Academia de Cariere Tehnice (ACT by Pepco), proiect dezvoltat de Școala de Valori cu sprijinul Pepco România. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2025 – septembrie 2026, oferă adolescenților un parcurs educațional complet, adaptat nevoilor reale ale pieței muncii și provocărilor cu care se confruntă această categorie de elevi.

În cadrul proiectului, participanții au acces la ateliere online de dezvoltare personală și profesională, întâlniri cu profesioniști din domenii variate, mentorat și experiențe de învățare nonformală, precum vizite la sediul Pepco România, activități de tip „Bibliotecă Vie” și o tabără finală în cadrul căreia elevii își prezintă proiectele de implicare comunitară. Elevii au posibilitatea de a primi mini-granturi pentru ideile lor, pe care le pot transforma în inițiative reale în comunitățile din care provin. Proiectul urmărește să ofere nu doar orientare profesională, ci și încredere, motivație și abilități esențiale pentru viitor.

În ediția anterioară, tinerii și-au dezvoltat competențe valoroase în comunicare, colaborare, gândire critică, planificare și leadership, iar 70% dintre participanți au reușit să-și descopere direcțiile personale și profesionale. Experiențele din proiect au clarificat parcursuri educaționale și au creat contexte în care elevii au exersat luarea deciziilor, implicarea civică și prezentarea ideilor în fața unui juriu.

Citeste și:  „Let`s talk about weight”: Dialog deschis despre greutate și sănătate metabolică, într-un eveniment multidisciplinar organizat la Brașov

Două dintre participantele din edițiile anterioare consideră că proiectul le-a ajutat să evolueze și să înțeleagă modul în care valorile personale pot influența viitorul profesional. Patricia Oana Cozmuța, elevă a Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, mărturisește că programul i-a oferit o perspectivă complet nouă asupra propriei dezvoltări: „Am avut ocazia să descopăr mai multe despre mine, despre valorile care mă definesc și despre cum acestea îmi pot ghida alegerile viitoare în carieră și în viață. În primul atelier, cel dedicat valorilor personale, am învățat să-mi identific clar ce contează cel mai mult pentru mine și cum să folosesc aceste valori ca busolă în luarea deciziilor”.  Un alt exemplu vine de la Mihaela Niță, elevă a Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu, județul Hunedoara: „Mi-a plăcut abordarea practică și interactivă, care a făcut ca discuțiile despre valori să fie nu doar teoretice, ci și aplicabile în viața reală. Am descoperit că pentru mine sunt esențiale: siguranța, inovația, inteligența, tradiția, libertatea, familia, eficiența, echitatea, dezvoltarea personală, comunitatea și perseverența. Acest proces m-a ajutat să îmi definesc mai bine alegerile, inclusiv în ceea ce privește cariera. M-a făcut să reflectez mai profund asupra drumului meu profesional și să înțeleg cât de important este să îmi aleg un domeniu care să fie în armonie cu valorile mele.”

Toate aceste elemente demonstrează relevanța Academiei de Cariere Tehnice într-o perioadă în care tinerii din România au nevoie de mai mult decât simpla informare: au nevoie de sprijin, de experiențe formative și de oportunități reale de dezvoltare. Proiectul construiește un cadru în care acești tineri își pot regăsi motivația, pot explora domenii profesionale noi și pot deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor.

Citeste și:  „Buzunarul cu pâine” de Matei Vișniec, jucat la Brașov într-un spectacol-lectură cu puternic mesaj social

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. Școala de Valori a ajuns prin intermediul proiectelor educaționale la 228.646 de tineri și 14.399 de profesori.  Găsiți mai multe informații despre Școala de Valori pe paginile Facebook,Instagram, Linkedin și TikTok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.