În acest sfarsit de săptămână, catolicii și protestanții sărbătoresc Sfintele Paști. Tradițiile catolicismului sunt mult diferite de cele ale ortodoxismului. În România, cea mai importantă sărbătoare a creștinismului va fi sărbătorită, duminică 04.04.2021, de 1,26 milioane de cetățeni români de religie catolică și reformată.
La catolici, trei zile sfinte precedă sărbătoarea Paştelui: Joia Sfântă – Cina Domnului, Vinerea Sfântă – Patima și moartea Domnului și Sâmbăta Sfântă – ziua tăcerii şi a aşteptării. Acestea sunt cunoscute drept „Triduumul Pascal” și reprezintă preambulul Învierii.
Ca și în cazul ortodocșilor, Vinerea Neagră reprezintă pentru catolici ziua în care Hristos a fost răstignit, pe muntele Golgota. Seara, în biserici se oficiază Denia Prohodului, adică slujba de înmormântare. Credincioşii dau ocol bisericii de trei ori. Sfântul Epitaf, o bucată de pânză pe care este brodată scena uneia dintre minunile înfăptuite de Iisus, este pus pe Sfânta Masă. În ziua Vinerii Mari, catolicii consideră că este bine țină post negru.
În Sâmbăta Sfântă, Biserica Catolică priveghează în rugăciune şi nu celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această Noapte Sfântă se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.
În România, Biserica Romano-catolică are 870.774 de adepți, ceea ce reprezintă 4,62% din totalul populației României. Biserica Reformată are 600.932 de membri, ceea ce înseamnă 3,19% din populație.
Cei 57.686 de creștini ai Bisericii Unitariene vor participa și ei la Înviere, procentul lor reprezentând 0,31% din totalul populației țării. Biserica Evanghelică lutherană numără 20.168 de membri, adică 0,11% din populația României, iar Biserica Evanghelică de confesiune augustană, va organiza și ea ceremonii religioase de Înviere, cu un procent de 0,03% din totalul românilor.
În total, 8,24% dintre români vor sărbători, în acest weekend, Paștele.
Circulaţia persoanelor în noaptea de 3/4 aprilie va fi permisă între orele 20.00 și 2.00 pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui catolic, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Aceasta a adăugat că accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunări sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane. Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu va fi permis.