Proclamată în 2011 de către statele membre ale UNESCO şi adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 2012 ca zi internaţională, 13 februarie a devenit Ziua mondială a radioului (WRD). Aceasta celebrează radioul ca pe o parte a istoriei umanității, urmărindu-i evoluția și adaptarea.
În 2022, deviza aceste zile este „Radio şi încredere”, în legătură cu faptul că radioul continuă să reprezinte unul dintre cele mai de încredere şi accesibile instrumente media din întreaga lume, conform majorităţii studiilor internaţionale.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului 2022, UNESCO face apel la posturile de radio din întreaga lume să sărbătorească cea de-a 11-a ediție a acestui eveniment și mai mult de un secol de radio.
Această ediție a WRD este împărțită în trei subteme principale:
- Încredere în jurnalismul radio: Produceți conținut independent și de înaltă calitate. Respectarea standardelor de bază ale jurnalismului etic a devenit o provocare în era digitală actuală. Cu toate acestea, pentru a păstra sau a spori încrederea ascultătorilor, jurnalismul trebuie să se bazeze în continuare pe informații verificabile care sunt împărtășite în interesul public, îi trag la răspundere pe cei puternici și ajută societatea să construiască un viitor mai bun pentru toți.
- Încredere și accesibilitate: Ai grijă de publicul tău. A ajunge la un grup de audiență selectat implică deservirea nevoilor informaționale ale tuturor ascultătorilor și a fi un catalizator pentru integrare și participare socială.
- Încrederea și viabilitatea posturilor de radio: Cum poate supraviețui radioul când criza financiară lovește piața media? Această subtemă leagă supraviețuirea economică a posturilor de radio de capacitatea lor de a atrage și reține o bază suficient de mare de ascultători loiali pentru a fi sustenabile sau pentru a integra interacțiunea ascultătorului în modelele lor de afaceri.
Obiectivele marcării acestei Zile sunt de a sensibiliza publicul şi mass-media asupra importanţei radioului şi de a încuraja factorii de decizie să stabilească şi să ofere acces la informaţii prin radio, precum şi de a consolida reţeaua şi cooperarea internaţională între radiodifuzori.
Radioul rămâne, la nivel global, cel mai accesat mijloc de informare, potrivit ONU. Totodată, reprezintă un puternic mijloc pentru celebrarea umanităţii în toată diversitatea sa şi constituie o platformă pentru discursul democratic.
Abilitate unică de a ajunge la cea mai largă audienţă face ca radioul să poată modela experienţa diversităţii unei societăţi şi să reprezinte o tribună unde toate vocile să fie reprezentate şi auzite. Posturile de radio ar trebui să servească diverse comunităţi, oferind o mare varietate de programe, puncte de vedere şi conţinut şi să reflecte diversitatea publicului, arată ONU.
Radioul este un mijloc ieftin şi potrivit pentru a ajunge la comunităţile îndepărtate şi la persoanele vulnerabile, oferind o platformă pentru a interveni în dezbaterea publică, indiferent de nivelul educaţional al oamenilor. Nu în ultimul rând, acesta joacă un rol crucial în comunicarea de urgenţă şi în cazurile de salvare.