15 ani de la moartea Regelui Muzicii Pop, Michael Jackson

Supranumit „Regele muzicii pop”, Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958, în Gary, Indiana, potrivit www.imdb.com. Tatăl său, Joe Jackson, fusese chitarist, dar a renunţat la ambiţiile sale muzicale în urma căsătoriei cu mama lui Michael, Katherine Jackson (n. Katherine Esther Scruse). Împreună şi-au crescut copii într-un mediu muzical. La începutul anilor ’60, băieţii mai mari Jackie, Tito şi Jermaine începuseră să cânte public; până în 1964, Michael şi Marlon li se alăturaseră, scrie Agerpres.

În 1964, Joe Jackson a format grupul Jackson Brothers, care i-a inclus pe fraţii Jackie, Tito, Jermaine, Marlon şi Michael. În 1966, Michael a devenit solistul principal, iar doi ani mai târziu, formaţia şi-a schimbat numele în Jackson Five, conform site-ului biography.com.

Michael Jackson a început o carieră solo în 1971, iar în 1976 familia Jackson a semnat un contract cu Epic, continuând să scoată hit după hit.

Doi ani mai târziu, în 1978, Michael a realizat, alături de Diana Ross, filmul „The Wiz”, o variantă afro-americană a „Vrăjitorului din Oz”. Cu acest prilej, l-a cunoscut pe producătorul Quincy Jones, cu care a colaborat la realizarea proiectului solo „Off The Wall”, la care au participat şi Stevie Wonder şi Paul McCartney. Albumul, lansat, în 1979, a fost vândut în 10 milioane de exemplare şi a fost recompensat cu discuri de platină.

Succesul solo pentru Michael era inevitabil şi, în anii 1980, el devenise infinit mai popular decât fraţii lui.

Albumul „Thriller” (1982) a depăşit toate recordurile: s-a vândut în peste 70 de milioane de exemplare – conform biografiei postate pe www.facebook.com/michaeljackson, a avut şapte hituri în Top 10 şi a staţionat 37 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului. Rămâne cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. În acelaşi an, Michael a câştigat opt premii Grammy.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

La începutul anilor ’80, Michael Jackson a devenit o figură dominantă în muzica pop, videoclipurile pieselor „Black or White” sau „Scream” făcându-l cunoscut în întreaga lume. Următoarele albume, „Bad” (1987) şi „Dangerous” (1991), s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare în toată lumea. Artistul a câştigat şi a donat milioane de dolari prin intermediul turneului „Dangerous World Tour”, ajutând 39 de organizaţii de caritate.

În anii ’90, fenomenul pop al anilor ’80 începuse să-şi piardă din interes. Michael devenise un copil teribil şi introvertit de celebritatea sa fără egal. O figură destul de timidă, androgină, pentru început, aspectul său fizic a început să se schimbe drastic, iar comportamentul său a devenit alarmant de bizar, făcându-l o ţintă constantă a scandalurilor media, în ciuda numeroaselor sale acte caritabile.

Michael a atras atenţia şi prin interviul de 90 de minute din 1993, acordat celebrei realizatoare de televiziune Oprah Winfrey. Interviul a fost transmis din casa artistului de la Neverland din Santa Ynez, California, şi, cu cei 100 de milioane de telespectatori din întreaga lume, a fost cel mai urmărit program de televiziune al anului.

În 1994, artistul a surprins lumea întreagă prin căsătoria cu Lisa Marie Presley, fiica „regelui” muzicii rock’n’roll – Elvis Presley. Căsătoria celor doi a durat mai puţin de doi ani.

Un an mai târziu, în 1995, a lansat „HIStory Past, Present and Future Book I”, un dublu album ce cuprindea 15 hituri din albumele anterioare şi 15 melodii noi. Până în ianuarie 1996, albumul primise şase discuri de platină în SUA. În 1996, a lansat albumul „Blood on the Dance Floor: History in the Mix”. În acelaşi an s-a recăsătorit, cu Deborah Rowe, iar în februarie 1997, s-a născut primul lor copil – Prince Michael Joseph Jackson Jr. A urmat naşterea fetiţei Paris-Michael Katherine Jackson, în 1997.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Tot în 1997, a lansat albumul „Blood on the Dance Floor: History in the Mix”. S-a despărţit, la scurt timp, de Deborah şi a ales o mamă-surogat pentru a da naştere, în 2002, celui de-al treilea copil al său, Prince Michael Jackson II, poreclit Blanket.

În 2001, a apărut „Invincible” – considerat a fi un album de excepţie. În martie 2009, Jackson a anunţat că, începând cu 8 iulie, va susţine un turneu de 10 concerte – mai târziu adăugându-se încă 40 – intitulat: „This Is It”. Concertele urmau să înceapă în Arena 02 din Londra. Însă la 25 iunie 2009, megastarul a murit în locuinţa sa din Los Angeles, la doar 50 de ani.

Cu 750 de milioane de discuri vândute în timpul vieţii şi cu 14 premii Grammy, 26 premii American Music, 12 premii World Music obţinute, Michael Jackson este cea mai de succes vedetă din toate timpurile şi unul dintre puţinii artişti care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. A intrat şi în Songwriters Hall of Fame în 2002.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Din filmografia sa amintim: „Captain EO” (1986), „Moonwalker” (1988), „Ghosts” (1997), „Men in Black II” (2002), „Miss Cast Away and the Island Girls” (2004).

Primul concert al lui Michael Jackson la Bucureşti a avut loc la 1 octombrie 1992, în cadrul turneului mondial „Dangerous”, când peste 70.000 de fani din România au asistat la spectacolul de la Stadionul Naţional. Michael Jackson a adus pe scenă un show plin de muzică, efecte speciale, lasere, dans, imagini video. Fanii au cântat, au dansat, au strigat, au aprins brichete, şi-au unit mâinile în acordurile pieselor cu mesaj ale artistului – „Smooth Criminal”, „Beat It”, „Billie Jean”, „Thriller”, „I Just Can’t Stop Loving You”, „Black or White”, „Heal the World”.

Muzicianul a revenit în România la 14 septembrie 1996, pentru concertul ”History”, care s-a înscris în turneul mondial cu acelaşi nume. Mii de tineri, din Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Germania, au venit pe Stadionul Naţional din Capitală. Grandiosul spectacol s-a întins pe durata a opt ore şi a rememorat cariera muzicală a artistului. Show-ul a fost organizat cu minuţiozitate – un joc fastuos de lumini şi lasere, o navă care a ieşit din podeaua scenei, rememorarea căderii zidului Berlinului, un tanc la scara 1:1, schelete care dansau pe scenă, sicrie care ardeau, petarde şi clipuri care au rulat pe ecranul gigantic instalat în spatele scenei. Artistul a mai avut încă un turneu mondial – „Bad” (1987-1989).

Citește articolul integral, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.