15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată în fiecare an, în data de 15 martie, ca mijloc de sensibilizare la nivel mondial cu privire la drepturile şi nevoile consumatorilor. Se dorește a fi vocea la unison, a tuturor celor care solicită factorilor de decizie respectarea şi protejarea drepturilor tuturor consumatorilor. De a protesta faţă de abuzurile şi nedreptăţile sociale care subminează aceste drepturi. A fost lansată pentru prima dată, în 15 martie1983.

Cu această ocazie, președintele InfoCons, Sorin Mierlea, a transmis următorul mesaj:

Astazi, de Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor,  trebuie sa fim constienti, fiecare dintre noi, ca trebuie sa facem si noi ceva, nu doar sa fim spectatori.

Astazi, mai mult ca oricand, ar trebui sa fim constienti de calitatea noastra de consumator, un consumator european care are cu adevarat drepturi si obligatii, sa intelegem ca este ziua noastra, a fiecaruia dintre noi, si ca putem si avem cu ce sa si facem cu adevarat ceva pentru noi, pentru copiii nostri, pentru nepotii nostri, pentru parintii nostri, pentru bunicii nostri.

15 Martie 1962 – 15 Martie 2024, la  62 de ani de cand a fost pentru prima data pusa in discutie existenta a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat si dreptul de a alege produse şi servicii.

15 martie 1983 – 15 martie 2024, la 41 de ani de cand a fost recunoscuta la nivel Mondial Ziua Mondiala a Protectiei Consumatorilor si 160 de ani de cand  domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri și greutăți în România, La Mulți Ani fiecaruia dintre noi! Sa fim cu o9atitudine si sa intelegem fiecare ca votul nostru conteaza de fiecare data cand alegem, alegem un produs, alegem un serviciu, votam un brand sau un magazin, votul nostru influenteaza viata fiecaruia dintre noi, inclusiv a noastra.

Sa votam destept, sa votam inteligent, sa votam cu o9atitudine si astazi, mai mult ca oricand, avand Aplicatia Gratuita InfoCons care te ajuta sa votezi in cunostinta de cauza , care te ajuta sa sanctionezi produsele neconforme, produsele contrafacute, care te ajuta sa traiesti mai bine si sa alegi cum sa traiesti,” este mesajul lui Sorin Mierlea, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.

Citeste și:  Accident cu trei autovehicule implicate, pe centura municipiului Brașov

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor (15 Martie), InfoCons vine in sprijinul consumatorilor cu alertele rapide pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene !

Pentru a fi la curent cu toate alertele emise de Uniunea Europeana , InfoCons pune la dispozitia consumatorilor Aplicatia Gratuita InfoCons . Prin descarcarea aplicatiei de pe App Store , Google Play sau App Gallery , consumatorii au acces direct si transparent la alertele pentru produsele nealimentare , actualizate zilnic si insotite de detalii precum :

– denumire produs ;

– tara vizata ;

– gradul de risc ;

-orginea produsului ;

-data la care intra alerta in vigoare ;

-imaginea cu produsul ce face obiectul alertei ;

Produsele ce fac obiectul alertelor rapide prezintă riscuri de ștrangulare, răni, sufocare, electrocutare, apariția anumitor boli sau alergii, incendiu etc.

  1. Statistica privind tarile care au emis aceste alerte

Tarile care au emis cele mai multe alerte sunt : Italia cu 17.69 % din totalul alertelor emise, urmata de Suedia cu 16.15 % si Germania cu 11.41 %.

La polul opus tarile care au emis cele mai putine alerte sunt : Spania si Croatia cu 0.12 % din totalul alertelor emise si Slovacia si Letonia cu 0.25 %.

Situatia privind alertele emise de fiecare tara este urmatoarea :

  • Austria 0.64 %
  • Belgia – 0.89 %
  • Bulgaria – 0.51 %
  • Cehia – 8.2 %;
  • Cipru – 2.82 %
  • Croatia – 0.12 %
  • Danemarca – 5 %
  • Estonia – 1.28 %
  • Finlanda – 2.82 %
  • Franta – 8.46 %
  • Germania – 11.41 %
  • Grecia – 0.38 %
  • Irlanda – 2.38 %
  • Italia -17.69 %
  • Letonia -0.25 %
  • Lituania – 3.84 %
  • Malta – 1.53 %
  • Norvegia – 1.92 %
  • Polonia – 3.71 %
  • Portugalia – 0.64 %
  • Romania – 1.28 %
  • Slovacia – 0.25 %
  • Slovenia – 0.38 %
  • Spania – 0.12%
  • Suedia – 16.15 %
  • Tarile de Jos – 1.79 %
  • Ungaria – 5.51
  1. Statistica privind tarile de provenienta a produselor ce au facut obiectul alertelor emis
Citeste și:  Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Tigrului printr-o serie de activități educative

Tarile de origine ale produselor ce au facut obiectul alertelor sunt :

  • Africa de Sud – 0.12 %
  • Austria – 0.12 %
  • Bangladesh – 0.38 %
  • Belgia – 0.38 %
  • Brazilia – 0.12 %
  • Bulgaria – 0.12 %
  • Cehia – 0.76 %
  • Chile – 0.12 %
  • Cipru -0.25 %
  • Elvetia -0.12 %
  • Emiratele Arabe Unite- 0.89 %
  • Estonia – 0.12 %
  • Finlanda – 0.12%
  • Franta – 2.56 %
  • Germania – 6.41 %
  • Grecia – 0.12 %
  • Hong Kong – 0.12%
  • India -0.64 %
  • Italia -10.12 %
  • Japonia -0.76%
  • Letonia -0.12 %
  • Lituania – 0.38 %
  • Maroc -0.25 %
  • Mauritania – 0.12 %
  • Mexic -0.12 %
  • Nigeria -0.12%
  • Norvegia – 0.64 %
  • Polonia – 3.58 %
  • Portugalia – 0.12 %
  • Regatul Unit – 3.07%
  • Republica Coreea – 0.38 %
  • Republica Populara Chineza – 47.17 %
  • Slovacia – 0.38%
  • Spania – 1.28 %
  • Statele Unite – 1.15%
  • Suedia – 0.25%
  • Taiwan -0.12%
  • Tarile de Jos – 0.64%
  • Thailanda – 0.25 %
  • Tunisia – 0.12%
  • Turcia -2.30%
  • Ucraina – 0.12 %
  • Ungaria – 0.38 %
  • Uruguay – 0.38%
  • Necunoscuta – 11.92 %

Republica Populara Chineza este tara de provenienta de unde provind produsele ce au facut obiectul alertelor cu o pondere de 47.17 % din totalul tarilor de provenienta, urmata de Italia cu 10.12 % si Germania cu 6.41 %.

Citeste și:  Celine Dion, revenire triumfală pe scenă la Jocurile Olimpice de la Paris

Sunt si produse ce au facut obiectul alertelor unde nu a putut fi identificata tara de provenienta, ponderea acestora fiind de 11.92 %

La polul opus sunt tari din care provind produsele ce au facut obiectul alertelor cu o pondere de 0.12 % dintre care amintim : Africa de Sus, Austria, Brazilia, Bulgaria, Chile, Elvetia, ESTONIA, Finlanda, Grecia, Hong Kong, Letonia, Mauritia Mexic, Nigeria, Portugalia Taiwan, Tunisia si Ucraina.

  1. Statistica privind produsele care au fost identificate ca fiind contrafacute

41.92 % din produsele ce au facut obiectul alertelor sunt contrafacute

Pentru 57.30 % din produse ce au facut obiectul alertelor nu a fost identificat daca sunt sau nu contrafacute

Iar 0.76 % nu sunt contrafacute.

  1. Statistica dupa tipul de risc al produselor ce au facut obiectul alertelor
  • Arsuri – 4.35 %
  • Asfixiere – 0.12 %
  • Daune produse vederii – 1.92 %
  • Imobilizare – 0.25 %
  • Incendiu – 5.89 %
  • Interferente electroganetice – 0.64 %
  • Leziuni – 18.58 %
  • Risc asupra mediului – 15. 76 %
  • Risc chimic – 49.48 %
  • Risc microbiologic -1.28 %
  • Risc pentru sanatate – 1.02 %
  • Soc electric – 6.02 %
  • Sufocare – 9.10%
  • Taieturi – 0.64%
  • Vatamarea auzului – 0.12%
  • Explozie si otravire prin inhalare – 0.64%
  • Strangulare -1.28%

Din punct de vedere al riscului produselor contrafacute cel  chimic reprezinta ponderea cea mai mare pe care au au produsele ce au facut obiectul alertelor, cu o pondere de 49.48 % , urmat de riscul de leziuni cu 18.58 % si riscul asupra mediului cu 15.76 %

La polul opus ponderea cea mai mica privind de risc o reprezinta riscul de asfixiere si vatamarea auzului cu 0.12 %.

Din punctul de vedere al tipului de alerta, 89.61 % din alertele emise sunt incadrate la Risc Grav.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.