Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”
Ieri, 26 noiembrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, au acționat în vederea depistării unui transport de articole pirotehnice, care, conform datelor deținute de polițiști, nu ar respecta prevederile legale din domeniu.
Astfel, polițiștii au identificat și au oprit pentru control, un autovehicul, în care erau transportate mai multe tipuri de articole pirotehnice și care era condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu acest profil de activitate.
Cu ocazia verificării aspectelor de legalitate asupra documentelor, s-a constatat faptul deși exista autorizația necesară pentru deținerea, comercializarea și transportul de astfel de mărfuri, avizul de însoțire al articolelor pirotehnice ar fi fost completat fără respectarea normelor legale în vigoare.
În acest context, întreaga cantitate de articole pirotehnice identificată, în cantitate totală aproximativă de 150 kg, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Foto. Arhivă