16 percheziții într-un dosar instrumentat la Brașov. Cinci firme ar fi fost preluate fictiv prin persoane fără adăpost

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

De asemenea cei în cauză mai sunt cercetați și pentru infracțiuni de stopaj la sursă, constând în reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexa Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Citeste și:  Guvernul propus de Siegfried Mureșan, la vot în Parlament

Activitățile procedurale sunt efectuate astăzi, 30 septembrie 2026, la 6 adrese din municipiul București, 4 din județul Ilfov, 2 din județul Brăila și câte una în județele Giurgiu, Cluj, Hunedoara și Brașov, la sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile unor persoane fizice, implicate în activitatea acestora.

În perioada ianuarie 2023 – septembrie 2025, un bărbat, din județul Ilfov, ar fi constituit o grupare infracțională organizată, la care ar fi aderat alte 4 persoane, grupare ce ar fi avut ca scop preluarea fictivă, prin persoane interpuse, fără adăpost, cu situații materiale precare, a părților sociale deținute de administratorii de fapt sau de drept, în cadrul a 5 societăți comerciale, cu sediul social în județul Brașov, societăți care ar fi înregistrat debite de natură a atrage răspunderea penală a administratorilor, pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă, în valoare totală de 1.780.651 de lei.

Citeste și:  IRCC urcă la 5,57% în T4 2026. Ratele cresc cu doar câțiva lei, în timp ce refinanțarea la dobândă fixă poate reduce plata lunară cu sute de lei

Pentru completarea materialului probator în cadrul perchezițiilor, urmează a fi descoperite și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare.

Totodată, vor fi conduse la sediul organelor de cercetare penală, cu mandat de aducere, 5 persoane, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Serviciului Criminalistic Brașov și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

De asemenea, precizăm că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.