De Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională vă invită să participați la un atelier în care puteți deprinde tehnica șnurului de lasetă.
Marţi, 17 octombrie, între orele 18:00-20:00, sunteți așteptați cu drag, la Sala de Consiliu a Centrului Cultural Reduta, să învăţaţi să lucrați șnur de lasetă – dantela românească atât de îndrăgită de generații întregi.
În data de 17 octombrie 2003, Conferința Generală a UNESCO reunită la Paris, a deschis spre semnare Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
Convenția este instrumentul legal prin care statele își asumă obligația de a proteja patrimoniul cultural imaterial sub toate formele sale: tradiții și expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoștinţe și practici referitoare la natură și la univers, precum și tehnici legate de meșteşuguri tradiționale.
Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005, România a acceptat această Convenție, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, în 20 ianuarie 2006, țara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit Parte la Convenție, aceasta a intrat în vigoare.