20 de elevi și studenți brașoveni au creat machete de mobilier urban care răspund așteptărilor tinerilor din orașul nostru

Pe baza acestor proiecte, municipalitatea va realiza mobilierul urban care, începând de primăvara viitoare, va fi testat de cei care ajung în piațetele din centrul istoric. Machetele au fost realizate în cadrul școlii de vară din proiectul Hub-In.

În perioada 10 – 17 iulie, prin proiectul Hub-In s-a desfășurat școala de vară ,,Orașul ca o sală de clasă”, în care 20 de tineri brașoveni au proiectat, asamblat și testat diverse obiecte de mobilier urban. În plus, aceștia au analizat și documentat interacțiunea publicului cu obiectele prototip. Soluțiile propuse de elevii și studenții brașoveni au vizat amenajările pentru 4 piațete din Centrul Istoric (Piața Brassai, Piața Sfântul Ioan, Piața Paul Richter și Piața Apollonia Hirscher).

Conform viceprimarului Flavia Boghiu, machetele realizate de cei 20 de tineri vor deveni obiecte de mobilier urban, care, în primăvara anului viitor, vor fi testate de brașoveni.

,,Zona Cetății Brașovului va avea mobilier urban proiectat de către elevii și studenții brașoveni. S-a încheiat săptămâna școlii de vară, în cadrul căreia elevi și studenți brașoveni au proiectat prototipuri de mobilier urban pentru zone și piațete din centrul istoric al Brașovului. Acest demers face parte din proiectul Hub-In, în care, cu sprijinul a nouă mentori, arhitecți, urbaniști și specialiști în domeniu, cei tineri au putut să proiecteze, în echipe diferite, instalații care să servească apoi ca mobilier urban. Urmează ca ideile lor să fie transformate în mobilier urban, care să fie apoi amplasat, începând cu primăvara viitoare, în aceste zone din Brașov, și instalații cu care brașovenii să poată interacționa și să ne spună care dintre acestea li se par potrivite pentru a deveni permanente”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Noile containere anti-urs: O soluție inovatoare pentru protecția împotriva ursului

Având în preambul două ateliere de cercetare desfășurate în lunile aprilie și mai, echipa Hub-In a implicat 20 elevi, viitori arhitecți sau urbaniști, și studenți ai Facultății de Design Mobilier și Inginerie a Lemnului. Cele 4 echipe, plecând de la analiza nevoilor tinerilor brașoveni, au venit cu o serie de machete de mobilier urban, care au fost realizate și testate în cele 4 piațete.

Locațiile au fost alese fie pentru că se aflau în zone de interes pentru tineri, fie pentru a le face mai atractive pentru aceștia.

Pe tot parcursul acestui proiect, tinerii au fost ghidați de tutori, arhitecți, urbaniști și ingineri specialiști.

,,În cadrul proiectului Hub-In am selectat un grup de elevi și studenți brașoveni – elevii sunt viitori arhitecți sau urbaniști, studenții urmează cursurile Facultății de industrializarea lemnului și design de mobilier și am constituit Școala de vară Hub-In sau «Orașul ca sală de clasă», un program în cadrul căruia ei pot testa prin diverse obiecte și piese ușoare, variante de mobilier urban care își pot găsi locul în piațetele brașovene. Ceea ce am vrut de fapt este mai mult și un parcurs de cercetare, pentru că ei au trebuit să studieze locul, să afle părerea localnicilor, să obțină informații de la turiști sau de la cei care își desfășoară activitatea în aceste piațete. În afară de această radiografie, au încercat să sintetizeze probleme, să rezolve obstacole, să propună soluții pentru ca aceste piațete să devină mai mult decât parcursuri de tranzit, să devină locuri pentru socializare, pentru petrecerea timpului liber și locuri din care putem vizualiza comorile ascunse ale centrului istoric“, a declarat Leea Mihăilă, directorul ABMEE.

Citeste și:  Descoperă splendoarea naturii României pe cea mai încântătoare rută feroviară: 14 tuneluri și 10 viaducte

Cei 20 de tineri și-au prezentat soluțiile propuse și testate în fața unui juriu format din arhitecți, producători de mobilă, dezvoltatori locali și cadre didactice din mediul universitar de specialitate.

Ideile elevilor și studenților vor sta la baza unor obiecte de mobilier cu caracter semi-permanent, care vor fi produse prin proiectul Hub-In până la finalul anului și vor fi instalate în spațiile publice din Centrul Istoric până în primăvara anului 2024.

,,Practic, până acum, inclusiv această școală de vară a fost o etapă de studiu în care am încercat să creăm diferite obiecte mai mult sau mai puțin practice, mai mult sau mai puțin ludice. Am încercat să testăm limite și tot acest material va fi preluat de o echipă de proiectare și vom face niște proiecte finale, cum le spunem noi, de amenajare, și fiecare piață va primi unul sau două astfel de obiecte, de tipul celor create în timpul școlii de vară. Desigur, o săptămână e mult prea puțin ca să faci un proiect serios de amenajare în spațiu public și atunci urmează o perioadă de câteva luni în care vom face asta. La primăvară, în principiu, ar trebui în toate cele patru piețe să apară aceste obiecte pornite practic de la testele făcute cu elevii și cu studenții în această școală”, a precizat arhitectul Alexandru Belenyi, coordonatorul proiectului.

Citeste și:  Dispozitivul revoluționar care permite persoanelor cu deficiențe de auz să simtă muzica

Elevii și studenții au fost împărțiți în grupuri de lucru aferente celor 4 piațete, și fiecare echipă a primit un ”design kit” format din elemente constructive brute (scânduri, grinzi, scări, șipci etc.) și sisteme de prindere (sfoară, cabluri, șufe etc.), elemente suficiente pentru construcția diferitelor configurații de mobilier urban, destinate utilizării de către cetățeni.

Conform arhitectului Alexandru Belenyi, fiecare echipă a făcut cel puțin șase sau șapte obiecte diferite în timpul școlii de vară, unii chiar zece, de la spații de odihnă diferite de băncile obișnuite, la instalații tip totem prin care să se pună în evidență clădirile din centrul istoric sau banca cu geometrie variabilă, care poate fi transformată din spațiu de odihnă în linie, într-unul circular, în care tinerii pot avea o discuție în grup.

Întregul proces parcurs de elevi și studenți în cadrul Școlii de Vară HUB-IN – “Orașul ca Sală de Clasă” poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Asociației ABMEE: https://www.facebook.com/AsociatiaABMEE/ .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.