Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”, informează Agerpres. Sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor […]
Read MoreAsociația Geros, în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), anunță cea de-a III-a ediție Orchestra’s Conductor Competition. Acest nou format inovator și democratic, unic în competițiile de dirijat orchestre, are ca scop responsabilizarea membrilor orchestrei, permițându-le să aleagă dirijorii câștigători, punând accentul pe meritul artistic […]
Read MoreBrașovenii sunt invitați la lansarea revistei ASTRA nr. 1-4/2023, care apare cu sprijinul şi sub egida Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov. Dedicată Zborului la Braşov, revista include în paginile sale numeroase informaţii, detalii, imagini şi extrase din presa din trecut, fiind practic o incursiune în preocupările braşovene pentru aviaţie, de la începuturi şi până azi. […]
Read MoreCentrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov (CJRAE) organizează marţi, 23 aprilie, evenimentul „TSA – diagnostic psihiatric, intervenţie psihopedagogică, terapie comportamentală şi logopedică” care se va desfăşura sub formă de webinar. „Așteptăm cu drag educatori, învățători, profesori și toate persoanele interesate să se alăture acestui webinar informativ. Vor participa în calitate de formatori: dr. […]
Read MoreDouă tronsoane din Drumul Județean 104D care leagă judeţele Braşov şi Sibiu pe traseul Făgăraş – Şoarş – Bărcut până la graniţa de judeţ, având o lungime totală de 25,4 km vor fi modernizate de Consiliul Judeţean Braşov. Documentaţia pentru obiectivul de investiţii „Proiect Tehnic + Execuţie Modernizare drum interjudeţean DJ 105A și DJ 104D, […]
Read MoreAgenția de rating S&P a reconfirmat în data de 12 aprilie 2024 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă. Decizia reconfirmării ratingului suveran și a menținerii perspectivei stabile este susținută, în opinia agenției, de stocul moderat de datorie externă și guvernamentală […]
Read MoreMarți, 16 aprilie, la sediul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Regiei Autonome „AIBG” reprezentată prin directorul general Constantin Albu şi domnul Jacques J.P. Martin, primarul oraşului Nogent-sur-Marne din zona metropolitană a Parisului şi vicepreşedinte al instituţiei publice teritoriale Paris Est. Tema principală de discuţie a fost deschiderea unei […]
Read MoreÎn spațiul primitor al Bibliotecii Naționale a României, Romfilatelia participă, în perioada 16-19 aprilie 2024, la un eveniment filatelic cu participare internațională, Expoziția Filatelică Mondială Specializată EFIRO 2024. În ziua deschiderii, standul Romfilatelia s-a bucurat de prezența colecționarilor, dornici să descopere produsele filatelice dedicate expoziției, mapa filatelică specială ce marchează cea de-a șasea ediție a […]
Read More