Proba la alegere a profilului și a specializării/proba E.d) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august 2024) s-a desfășurat astăzi, 21 august, cu participarea a 17.872 de candidați (82,6%) din totalul celor 21.643 de candidați înscriși pentru a susține această probă (toate promoțiile). 3.760 de candidați au absentat, iar 11 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de […]
Read MoreIeri, 20.08.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 303.200 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 87.600 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera. Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, […]
Read MoreMiercuri, 21 august 2024, de la ora 18.00, îi așteptăm pe toți iubitorii de muzică la concertul corului Sélunair, originar din Normandia, la Bastionul Țesătorilor. Peste patruzeci de cântăreți amatori vor urca pe scenă și ne vor bucura cu melodii din repertoriul francofon ca Aznavour, Trenet sau mai aproape de noi Stromaé dar și cu […]
Read MoreBraşovul se face remarcat în competiţiile şahiste de anvergură naţională şi internaţională prin Vladimir Sofronie, care la vârsta de 11 ani este deja candidat la titlul de maestru! Campion european și balcanic la șah juniori, brașoveanul Vladimir Sofronie, însoțit de antrenoarea sa participă în perioada 17-25 august la tradiționala competiție internațională de șah „Caissa” de […]
Read MoreLocuitorii comunei Beclean și nu numai sunt așteptați sâmbătă, 24 august, să petreacă împreună la „Zilele Comunei Beclean“, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție. Manifestarea aduce pe scena Căminului Cultural din Beclean, începând cu ora 17:00, o pleiadă de artişti locali şi naţionali: Măriuca Verdeș și Grupul Rădăcinilor Străbune, Grupul Vocal „Suflet Beclerean”, ansamblul […]
Read MoreAsociația Zâmbește pentru Viitor din Braşov organizează în perioada 26-29 august 2024 o tabără pentru 35 de tineri instituționalizați şi post-instituționalizați. Beneficiarii vor participa la diferite workshop-uri creative de dezvoltare personală, educație, recreere și incluziune pentru tineri. De asemenea, tinerii vor afla informaţii pe teme de interes, precum managementul organizațional a unei asociații sau fundații, […]
Read MoreCentrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu sprijinul Partidei Romilor „Pro-Europa” organizează, în perioada 22-25 august 2025, în Piața Sfatului din Brașov, festivalul „Romani Kultura 2024”. Pe durata celor 4 zile de festival vor avea loc o serie de activități culturale destinate în special celor […]
Read MoreProiectul „Dotarea cu echipamente a ambulatorului integrat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov”, finanţat în cadrul Componentei 12 – Sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, a intrat în etapa finală de implementare, în condiţiile în care conducerea Consiliului Judeţean Braşov a încheiat luni, 19 august, contractele pentru ultimele două […]
Read MoreInspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Brașov (ISU Brașov) scoate la concurs 9 posturi de conducător auto, disponibile prin încadrare directă. „Dacă ai permis de conducere pentru categoriile B și C, diplomă de bacalaureat și ești dornic să lucrezi într-un domeniu provocator cum este cel al situațiilor de urgență, te așteptăm. Ne adresăm tinerilor […]
Read MoreÎn perioada 23-25 august 2024, Asociația Culturală CultART, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov în calitate de finanțator, aduce în localitățile Feldioara, Făgăraș și Codlea un eveniment cultural dedicat copiilor: JazzUP Young On Tour. Evenimentele se concentrează pe educația muzicală a celor mici și oferă, în mod gratuit, acces la ateliere artistice interactive, sesiuni de mentorat […]
Read More