Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă ca, pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, la revenirea din vacanță, conducătorii auto să verifice cu mare atenție traseul pe care-l au de parcurs, din punct de vedere al valorilor de trafic, să ia în considerare că timpul petrecut în călătorie poate crește și pot […]
Read MoreÎncepând de mâine, 8 ianuarie, RATBV va relua transportul special destinat elevilor pe toate cele 16 trasee dedicate. Printre acestea se numără și cel care deservește zona Șchei – Școala 12, foarte important pentru locuitorii acestei zone. De asemenea, tot de mâine, se va reveni la programele obișnuite de transport pe traseele care fac legătura […]
Read MoreÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.900 de fapte contravenționale, iar 419 permise de conducere au fost reținute. La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 395 de acțiuni și au intervenit […]
Read MoreNumărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres. Dintre aceştia, 53,479 milioane pasageri au călătorit în ţară, iar 239.000 au efectuat călătorii internaţionale. […]
Read MoreÎn fiecare sezon de iarnă, salvatorii montani se confruntă inevitabil cu un număr semnificativ de incidente, mai ales pe pârtiile de schi din țară. Salvamont România ne oferă explicații despre ce trebuie să facem în cazul în care suntem martori la un accident cu victime pe pârtie. Recomandările salvatorilor montani sunt următoarele: Nu intrați în […]
Read MoreJonathan Racine, fundașul echipei CSM Corona Brașov, a primit o suspendare de șapte meciuri din partea Comisiei de Disciplină a Erste Liga, ca urmare a incidentelor petrecute în partida cu Ferencvaros din 5 ianuarie. Racine a fost sancționat pentru comportament violent, lovind un adversar cu crosa în zona cefei și apoi cu piciorul, fiind implicat […]
Read MoreReprezentanții Grădinii Zoologice din Brașov au oferit un răspuns oficial după ce au apărut imagini cu un leu alb, însoțite de afirmații conform cărora animalul ar fi „în stare de psihoză” și apeluri pentru a opri „exploatarea” acestuia. Într-un comunicat transmis presei, Alin Pînzaru, directorul instituției, a explicat că leul alb din această locație are […]
Read MoreSeria de evenimente reunite sub titlul „AfterImage – 80 de ani de la deportarea sașilor în URSS” ce vor avea loc în perioada 11 ianuarie – 11 februarie 2025 la Centrul Cultural Apollonia din Brașov deschide către publicul larg o serie de oportunități de reflecție pornind de la întrebarea „Cum ne amintim istoria?” Comemorând 80 […]
Read MoreValorile traficului înregistrează o creştere pe sensul de coborâre al DN 1, dinspre Braşov către Ploieşti, circulându-se pe alocuri în coloană între staţiunile Azuga şi Buşteni, a anunţat, marţi, Infotrafic. Potrivit Infotrafic, datele sunt de la ora 13,00, iar rutele alternative la DN 1 recomandate sunt DN 1A Braşov – Cheia – Vălenii de Munte […]
Read MoreÎn perioada 6-11 ianuarie 2025, elevii de la Scoala Populara de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov expun din nou la Galeria Kron-Art. În cadrul expoziției de pictură și grafică „Atelier 17”, ediția a XII-a, sunt prezentate creațiile a 32 de elevi (cu vârste cuprinse între 8-18 ani), coordonați de profesoara Mihaela Modâlcă. Tematica expoziției […]
Read More