În urma soluționării contestațiilor privind rezultatele evaluării și selecției proiectelor depuse în cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul propriu al județului Brașov a proiectelor culturale pe anul 2025 – beneficiari de drept public, etapa I, Consiliul Judeţean Braşov a dat publicităţii lista câştigătorilor. Beneficiarii de finanțări nerambursabile sunt localităţile Feldioara, Mândra, Drăguș, Sâmbăta […]
Read More
Brașovenii, cetățenii din zona metropolitană și turiștii vor avea, începând cu data de 1 iulie, o nouă facilitate dacă utilizează mijloacele de transport în comun ale operatorului RATBv. Astfel, în ședința din data de 11 iunie, Adunarea Generală a Asociațiilor din cadrul Asociației de Transport Brașov a aprobat propunerea primarului, George Scripcaru, de extindere a […]
Read More
Silviu Trîmbițaș a fost numit în funcția de administrator public al municipiului Făgăraș, înlocuindu-l pe Lucian Mija, care a fost desemnat recent subprefect al județului Brașov. În cadrul ultimei ședințe extraordinare a Consiliului Local, Trîmbițaș și-a anunțat oficial demisia din calitatea de consilier local, poziție pe care a ocupat-o mai bine de un an din […]
Read More
Astăzi, 12 iunie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov, Iași, Mureș, Prahova, Argeș, Constanța, Mehedinți, Sălaj, Dâmbovița, Hunedoara, Călărași, Ialomița, Satu Mare, […]
Read More
Teatrul Particular Brașov, fondat în anul 2010 de actrița Dorina Roman, aniversează cu bucurie 15 ani de existență pe scena culturală. Cu această ocazie specială, publicul brașovean este invitat la un spectacol aniversar de excepție: „4 Femei la Poliție”, una dintre cele mai iubite comedii din repertoriul teatrului, aflată de zece ani în topul preferințelor […]
Read More
În perioada 4 – 9 iunie s-a desfășurat la Brașov cea de-a treia ediție LYNX Festival, singurul festival de fotografie și film documentar dedicat exclusiv naturii, de la noi din țară. Evenimentul a inclus în programul său 12 documentare apreciate în festivalurile din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. La finalul fiecărei proiecții publicul a […]
Read More
Caz alarmant în registrul mărcilor OSIM: două cereri recente de înregistrare depuse de o firmă din județul Ilfov, SC Bere București de Cartier SRL, urmăresc să obțină protecția exclusivă pentru mărcile „Bere Brașov Postăvaru” și „Bere Brașov Tampa”, fără ca aceasta să aibă vreo legătură economică, istorică sau geografică cu municipiul Brașov. Cererile, depuse în […]
Read More
O tragedie aviatică de proporții s-a produs joi dimineață în vestul Indiei. Un avion de linie Boeing 787, cu destinația Marea Britanie, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Ahmedabad. Aeronava, care avea o capacitate de 256 de locuri, transporta la bord 242 de pasageri, potrivit primelor informații furnizate de autorități. […]
Read More
Pentru al treilea sezon consecutiv, căpitanul olandez și-a anunțat cu bucurie și entuziasm decizia de a rămâne în galben-albastru. „Brașov este locul care se simte ca acasă pentru mine”, spune Ewoud, iar aceste cuvinte nu sunt doar un simplu mesaj — ele reflectă legătura profundă și respectul pe care îl are pentru oraș și pentru […]
Read More
Colectivul Operei Brașov anunță trecerea în neființă a maestrului Ovidiu Cepănaru, unul dintre cei mai apreciați soliști de balet ai instituției și membru fondator al Teatrului Muzical Brașov, actuala Opera Brașov. Născut la 5 aprilie 1932, în Bistrița Năsăud, Ovidiu Cepănaru s-a mutat încă din copilărie în Brașov, unde și-a început formarea artistică. După absolvirea […]
Read More