Simona Stan, sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, a fost reținută pentru 24 de ore, alături de o altă femeie, într-un dosar instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2. Cele două sunt acuzate că s-ar fi folosit de calități nereale pentru a înșela mai multe persoane cu o sumă totală […]
Read More
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele instituţiei, de la adresa ion@impal.ro. Contribuabilii sunt anunţaţi despre o posibilă neregulă identificată în declaraţiile fiscale depuse, iar, pentru remedierea situaţiei li se indică să urmeze anumiţi paşi. ANAF îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de emailuri să […]
Read More
Patru dintre cele cinci mari confederații sindicale din România – Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR și CNS Meridian – anunță organizarea unei acțiuni de protest de amploare la finalul acestei luni, în fața Guvernului României. Potrivit unui comunicat comun, sindicaliștii reclamă dificultățile economice și sociale cu care se confruntă majoritatea angajaților și cer măsuri urgente de […]
Read More
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care prevede sancționarea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale. Actul normativ are rolul de a alinia legislația României la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în contextul procesului de aderare. Noua lege stabilește amenzi între 500 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice implicate […]
Read More
Judecătorii Instanței Supreme au decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private, potrivit Radio România. Aceștia spun, între altele, că limitarea retragerii banilor încalcă dreptul de proprietate privată, iar actul normativ nu conține norme tranzitorii pentru contractele deja în derulare. Amintim că proiectul a fost adoptat miercuri de […]
Read More
Ieri, Guvernul a decis să amâne pentru săptămâna viitoare modificările la Ordonanța de Urgență 52, care îi împiedică pe primari să angajeze cheltuieli excesive pentru reparații și achiziții pe final de an, transmite Radio România. Documentul urmează să fie definitivat până cel târziu luni, într-o formă finală, care va intra în circuitul de avizare și […]
Read More
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, au descoperit în urma unui control efectuat asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în Polonia, peste 11.000.000 țigarete, pe care șoferii, doi cetățeni polonezi, au încercat să le introducă ilegal în România. În data de 15.10.2025, […]
Read More
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au depistat 38 cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul de marfă al unui automarfar. În data de 16.10.2025, în jurul orei 04:50, în parcarea din […]
Read More
În marja Reuniunii miniștrilor apărării din țările membre ale NATO, care s-a desfășurat la Bruxelles, ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut joi, 16 octombrie, consultări cu omologul federal belgian, Theo Francken. Întrevederea a constituit un prilej pentru aprofundarea dialogului bilateral în domeniul militar, în condițiile în care cooperarea între cele două țări este una […]
Read More
International Astronautical Congress (IAC) 2025, a 76-a ediție a congresului, desfășurat în Sydney, Australia. Anual, are loc cel mai mare congres de astronautică, International Astronautical Congress (IAC), fiind deja la a 76-a ediție: https://www.iac2025.org/. În 2025, perioada 29 septembrie – 3 octombrie, acest eveniment a avut loc în Sydney, Australia, țară, chiar continent, având un […]
Read More