21 de braşoveni, amendaţi pentru consum de alcool în parcuri sau locuri de joacă

Polițiștii locali au intensificat, în ultima perioadă, acțiunile de menținere a unui climat civilizat și curat în Brașov prin monitorizarea atentă a parcurilor, zonelor verzi dintre blocuri și a locurilor de joacă pentru copii. În doar două zile au fost surprinse 21 de persoane în timp ce consumau alcool pe domeniul public şi alte patru care aruncau pe jos cojile seunințelor mâncate. Toate persoanele au fost sancționate conform Legii 61/1991.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat în parcuri, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, aproape 826 de sancțiuni pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice (Legea 61/1991), cu o valoare totală a amenzilor de 383.750 de lei. Au fost „taxați” cetățenii care au fost protagonistii unor scandaluri, au ascultat muzica la volum maxim, au făcut gesturi obscene la adresa trecătorilor, au mâncat semințe și au aruncat resturile pe jos sau au consumat alcool pe domeniul public. Din această ultimă categorie fac parte 242 de contravenienți, de la începutul anului până acum (valoarea sancțiunilor: aproape 50.000 de lei), iar mai mult de jumătate au fost braşoveni, restul provenind din alte judete (ex. Iaşi, Constanta, Buzău, Harghita).

Citeste și:  16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeilor

Poliția Locală Braşov activează în această perioadă campaniile „Păstrează parcul curat pentru copii” și „Păstrează-ți oraşul curat!”, campanii ce vizează menținerea unui mediu curat prin respectarea celor mai elementare reguli de bun-simț. Astfel, le reamintim care sunt mesajele noastre, acelor brașoveni care a uitat să țină cont de normele de conviețuire socială: „Nu aruncați mizeria pe jos! Folosiți coşul de gunoi!”, „Nu distrugeți mobilierul urban!”, „Nu consumați alcool pe domeniul public”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.