24 de intervenții în acest weekend, pentru Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov și Salvamont Predeal

În acest weekend, salvatorii montani din cadrul formațiilor Salvamont Predeal și Salvamont Brașov, parte a Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, aflat în subordinea Consiliului Județean Brașov, au fost solicitați să intervină în 24 de cazuri de accidentări și situații de urgență pe pârtiile deschise din județul Brașov.

Intervențiile au vizat acordarea primului ajutor și transportul persoanelor accidentate la echipajele medicale sosite la baza pârtiilor. Pe această cale, atragem din nou atenția turiștilor și iubitorilor sporturilor de iarnă aibă o conduită adecvată pe pârtie, să se echipeze corespunzător și să-și evalueze realist nivelul de pregătire fizică și tehnică. Respectarea acestor măsuri este esențială pentru a evita accidentele și a asigura o experiență plăcută și în siguranță pe pârtie.

Citeste și:  O judecătoare din Craiova se alătură protestelor: "Știu că poate însemna finalul carierei mele"

Salvatorii montani sunt la datorie în fiecare zi, gata să intervină atunci când este necesar, însă prevenția rămâne cel mai important pas pentru siguranța fiecăruia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.