25 Martie – Buna Vestire, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului

Buna Vestire este prăznuită de Biserică pe 25 martie.

Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Ce este bine să faci de Buna Vestire conform tradițiilor și obiceiurilor

Dacă vrei să afli câţi ani mai ai de aşteptat până te măriţi, întreabă cucul. Dacă acesta tace, te măriţi anul acesta. Dacă cucul începe însă să îşi cânte numele, trebuie să numeri fiecare cântat al acestuia întrucât este echivalent cu anii care trebuie să treacă până te măriţi. Oamenii de la sat obişnuiesc să pună de Buna Vestire pâine şi sare pe pragul uşii de la intrarea în casă, pentru a hrăni îngerii. De asemenea, în această zi se face un foc mare în curte pentru a încălzi îngerii.

Citeste și:  Schi în Poiana Brașov – „Miercurea brașovenilor“ și utilizarea punctelor din sezonul trecut

Cel ce se trezeşte primul în dimineaţa de Blagoviştenie, trebuie să pună tămâie pe jar şi să ocolească apoi casa de trei ori, răspândind fumul de la tămâie în toată bătătura, neuitând de grajduri şi de pomi. Un alt obicei popular este stropirea pomilor cu ţuică, însă după ce erau ameninţati ritualic cu toporul. Astfel, ţăranii se asigură că vor avea pomi roditori în vara ce urmează.

Ce trebuie să faci să ai noroc tot anul

Traditia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În Bucovina nu se pun ouă la cloșcă de Buna Vestire, pentru că se consideră ca ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare.

Citeste și:  Schi în Poiana Brașov – „Miercurea brașovenilor“ și utilizarea punctelor din sezonul trecut

Fiind dezlegare la pește, se spune că acela care gustă pește de Buna Vestire se va simți tot anul ca peștele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăliga în apă, pentru că mor peștii. De asemenea, este ziua în care este bine să se pună pe pragul casei pâine și sare pentru hrană îngerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.