
Guvernul României a declarat oficial ziua de 26 aprilie 2025 drept zi de doliu național, în semn de respect și omagiu față de Papa Francisc, care va fi înmormântat în aceeași zi. Decizia a fost adoptată joi, printr-o Hotărâre de Guvern, și impune o serie de măsuri obligatorii pentru instituțiile publice și pentru cetățeni.
Conform Legii nr. 75/1994, toate instituțiile statului – de la administrațiile locale și centrale până la punctele de frontieră, aeroporturi, gări și sediile partidelor – vor arbora drapelul României în bernă. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice care au arborat drapelul la domiciliu sau la reședință.
De asemenea, instituțiile media și culturale sunt invitate să-și adapteze programele și conținutul, în semn de respect pentru caracterul solemn al acestei zile.
Ultima zi de doliu național stabilită de Executiv a avut loc în 2017, cu prilejul funeraliilor Regelui Mihai I.