266 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității grave

În această dimineață, Poliția Română efectuează peste 260 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii, contrafacere, furt calificat, tentativă la omor, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornografie infantilă, trafic de droguri, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, transfer neautorizat de date, șantaj, înșelăciune, precum și constituire de grup infracțional organizat și spălarea banilor în formă continuată.

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Citeste și:  Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană

Astfel, angajații MAI au intervenit în cazul a 3.768 de evenimente, 2.279 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.489 situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 804 posibile infracțiuni, aproximativ 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 169 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 173 de fapte penale și au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Pentru 100 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

476 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri, dintre care 39 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 464 de certificate de înmatriculare.

Citeste și:  Jandarmii brașoveni, la datorie

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 10.231 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 165 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 44 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Au fost aplicate 732 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.691.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.222 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 102 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane. De asemenea, polițiștii au salvat două persoane aflate în situații critice.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate tot atâtea persoane.

Citeste și:  Rezultatele Loto 6/49, Joker, Noroc Plus şi Loto 5/40 din 19 mai 2024

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.461 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 155.072 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 99 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,7 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.399 de mijloace de transport și 77.002 persoane, dintre care 7.631 cetățeni ucraineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.