27 de percheziții domiciliare în dosare penale care vizează combaterea infracțiunilor grave, desfășurate astăzi de către polițiști

Astăzi, 30 ianuarie, efectivele Poliției Române desfășoară 27 de percheziții domiciliare în dosare penale care vizează combaterea infracțiunilor grave.

În cursul zilei de ieri, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.734 de evenimente dintre care 2.222 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.512 situații de urgență.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 172 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 176 de fapte penale, iar pentru 56 de persoane s-au dispus măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 26 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Peste 19% din cele 844 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție au fost sesizări din oficiu.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului. Astfel, polițiștii au retras 281 de certificate de înmatriculare și au reținut 487 de permise de conducere, dintre care 61 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.502 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 89 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 26 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 419 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 951.000 lei.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Dintre misiunile pompierilor, 1.301 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 57 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 17.232 de mijloace de transport și 61.822 de persoane, dintre care 5.954 de cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 152.345 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 99 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,9 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.