30 DE ANI CU 30 DE VEDETE RADIO: Ep8. Marius Savu, Radio Brașov / George Boitan, Radio Unu

La 30 de ani de la apariția celor două posturi de radio în Brașov, Radio Brașov și Radio Unu, publicația noastră vă prezintă, în exclusivitate, o serie de interviuri cu pionierii radioului brașovean.

Altă dată concurenți, azi mulți dintre ei prieteni și colegi, aceștia sunt oamenii pe care i-ați primit în casele voastre, care v-au dăruit cea mai frumoasă muzică și v-au ținut conectați la toate evenimentele importante ale ultimilor 30 de ani.

Pe unii dintre ei îi mai puteți auzi și azi la Radio Brașov sau alte posturi de radio și televiziune din Brașov, din România sau chiar de afară (da, avem și așa ceva). Alții s-au despărțit de radio și au ales alt drum în viață, fără a uita niciodată experiența anilor de pionierat în radio.

În următoarele 3 săptămâni brasovstiri.ro o să vă prezinte un grupaj de interviuri cu vedetele – foste și actuale – ale radioului brașovean, sub genericul 30 de ani cu 30 de vedete radio.

MARIUS SAVU – Radio BRAȘOV

Foto. Marius Savu (Arhiva personală)

Ce amintire vă leagă de prima experiență în fața microfonului? Cum a început totul?

Totul a început în iulie 1993, la Radio Brașov. Cu mult entuziasm, pasiune, inspirație, distracție și aproape fără să simțim, muncă. Munca era eclipsată de tot “ce ne mâna la radio”. Am schimbat 3 sedii, am trecut prin multe momente de pionierat și 12 ani, după care am “înprumutat“ pentru vreo 5 ani frecvența Radio Special de care m-am ocupat cu un prieten, coleg, asociat: Bogdan Mailat. Și apoi în 2006 am pus “ghetele radiofonice în cui“.

Cum s-a schimbat radioul în toți acești 30 de ani?

Radioul este tot radio. Dar ca și noi, a crescut, s-a maturizat. Și este normal. Prin anii de început, era mult mai ușor în fața microfonului. Ascultătorii erau mult mai întelegători cu noi. Deschideam drumuri noi fără nici un pic de experiență așa încât ne-am “calificat” la locul de muncă. Și cred că am făcut-o destul de bine.

Cum era perceput atunci omul de radio de către publicul brașovean? Dar în prezent?

Când deschizi microfonul și spui salutul de început, un întreg univers de posibilitâți se deschide, iar tu ești Observatorul final, cel care decide ce se va întâmpla: muzica, vorbe, mesaje. Este o bucurie imensă, dar și o responsabilitate. Pentru că ești (fără să vrei poate) un vector de opinie.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Care sunt principalele calități ce au contribuit la formarea dumneavoastră ca om de radio?

Și deja am spus un cuvânt care cred că trebuie să caracterizeze un om de radio: responsbilitate. Dar și entuziasm, inspirație. Deși poate că ar trebui puse în ordine inversă.

Au fost momente de cumpănă când v-ați gândit să renunțați şi să faceți altceva? Daca nu ați renunțat de ce ați făcut-o? Dacă ați renunțat, care a fost cauza?

Pe vremuri se spunea că apariția televiziunii va duce la dispariția radioului. Ei bine, nu a fost așa. Și nici noile canale multimedia nu cred că îi vor curma existența. Ca să adaptez niște vorbe: radio is here to stay!

Cum apreciați ceea ce se întâmplă acum în radioul românesc și ce șanse credeți că are în viitor?

Radioul de astăzi s-a dezoltat, maturizat. Este aproape imposibil să nu găsești emisiuni, animatori care să îti placă. Ai de unde alege. Cam asta aș spune că este marele căștig. Ahhhh … că poate unele emisiuni nu ar trebui să existe. La fel de adevărat. Dar ca și atunci și acum avem același instrument: schimbarea postului. Este modul cel mai simplu în care putem sancționa ce nu ne place. Sau mai rău, ne deranjează. Și este universal valabil acest mod de sancționare. Nu doar referitor la radio.

Ce recomandări aveți pentru actuala sau viitoarele generații de oameni de radio/jurnaliști?

Dacă am recomandări pentru cei care astăzi se află în fața microfonului? Cred că ei știu foarte bine ce trebuie să facă. Și cum. Dar să nu își piardă entuziasmul, pasiunea. Pentru că fără ele, ar fi doar niște oameni care își iau salariul prestând într-un studio de emisie.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Marius nu mai lucrează în radio, dar și-a păstrat pasiunea pentru muzică și oricând are posibilitatea, asigură programe muzicale de calitate  pentru tot felul de evenimente private sau de firmă.

***

GEORGE BOITAN – Radio UNU

Foto. George Boitan (Arhiva personală)

Ce amintire vă leagă de prima experiență în fața microfonului? Cum a început totul?

Totul a început în 1994 de la Nicu Boitan și Cornelia Crevean care aveau deja un an de Radio 1. Eu fiind pasionat de muzică, înregistram casete și le vindeam, din 1991 în magazinul tatălui meu, am reușit să conving fratele mai mare și verișoara să mă prezinte și pe mine domnului Brutus. În vara lui ’94 Cornelia m-a prezentat d-nului Brutus și am primit un job de la dânsul. Responsabil la studioul de înregistrări casete audio care era în spatele magazinului Brutus de pe 15 Noiembrie. Am muncit câteva luni acolo, dar ținta mea era să ajung în fața microfonului. Nicu, lucra în producție de reclame și emisiuni la R1 și după programul de la studioul de înregistrări mergeam în fiecare zi să învăț ce făcea Nicu. Învățând mult de la Nicu, am reușit și un post în producție de reclame, emisiuni și materiale pentru R1. Dar ținta mea era tot live-ul. Fiind tânăr am primit de 2 ori pe săptămână spațiul de emisie de noapte unde am învățat să-mi gestionez emoțiile de live interacționând cu ascultătorii prin intermediul “dedicațiilor muzicale”. Ulterior am început emisie de zi pe Radio Unu Alpin și restul radiourilor.

Care sunt posturile de radio la care ați lucrat în Brașov sau în alte locuri?

Radio1, Radio1 Alpin, Radio Direct-Radio Contact, Kiss FM.

Cum s-a schimbat radioul în toți acești 30 de ani?

S-a schimbat în bine, spun eu, în trecut erau discuții puerile în live, despre cântăreți, un amărât de horoscop sau actori. Acum sunt teme de discuție, glume, bancuri, etc. Oamenii de radio în ziua de azi sunt trăinuiți bine, au dicție bună, sunt carismatici, spontani, par mai naturali decât eram noi.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Cum era perceput atunci omul de radio de către publicul brașovean? Dar în prezent?

În prezent, nu știu, dar în trecut știu că omul de radio avea statutul care deschidea multe uși. Era o noutate totală pentru toată lumea și ascultătorii ne iubeau mult și ne primeau cu brațele deschise și masa întinsă peste tot.

Care sunt principalele calități ce au contribuit la formarea dumneavoastră ca om de radio?

Perseverența, urechea muzicală, vocea, spontaneitatea, dorința de a evolua.

Au fost momente de cumpănă când v-ați gândit să renunțați şi să faceți altceva? Daca nu ati renuntat de ce ati facut-o? Daca ati renuntat, care a fost cauza?

Da. Am avut o viață deosebită între anii 1994-2003 cât am fost prezent în radio. A fost o vacanță plină de distracție, dar era momentul să trec mai departe folosind toate relațiile și cunoștințele pe care le dobândisem, deschizându-mi propria firmă de evenimente și materiale publicitare împreună cu fratele meu Nicu Boitan.

Care sunt provocările din spatele microfonului?

Să ai mintea limpede să scoți ceva smart din gură și să nu te bâlbâi.

Dacă ar fi să caracterizați jurnalismul de radio în trei cuvinte, care ar fi acelea?

BIP

Cum apreciați ceea ce se întâmplă acum în radioul romanesc si ce sanse credeti ca are in viitor?

După cum am spus și mai devreme, trendul e fain acum, oameni faini și apreciez că are șanse în viitor făcând din radio o chestie cât mai interactivă cu publicul.

Ce recomandări aveți pentru actuala sau viitoarele generații de oameni de radio/jurnaliști?

Price – Purple rain varianta extended (pentru mersul la toaletă) sau Guns and Roses – November rain (toaletă, țigară și un mic chat). În rest generația evoluează bine, mie îmi place!

Nici George nu mai lucrează la radio. Are o firmă care produce mobilă și se ocupă, când este nevoie, și cu producție publicitară.

30 de ani de radio în Brașov! Un proiect BrasovStiri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.