300 cicliști amatori sau profesioniști vor pedala pe traseul autobuzului care face legătura între Brașov și Poiana Brașov

După succesul de anul trecut, când la prima ediție a concursului ,,Linia 20” au luat startul 200 de bicicliști, Asociația Cetatea Brașovului în parteneriat cu Primăria Brașov organizează o ediție cu mai multe probe,  pe parcursul a două zile – 19 și 20 octombrie.

Pe traseul pe care circulă autobuzul 20, din Livada Poștei în Poiana Brașov, iubitorii acestui sport, amatori și profesioniști, pot participa la una dintre cele 4 probe: individuală, cu start în bloc; family; contratimp pe echipe; contratimp individual.

Conform organizatorilor, la această ediție sunt așteptați peste 300 de bicicliști, evenimentul având drept scop promovarea ciclismului în comunitatea brașoveană.

,,În weekendul 19 – 20 octombrie organizăm, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, cea de-a doua ediție a concursului de ciclism de șosea «Linia 20». Spre deosebire de anul trecut, când am organizat evenimentul pe parcursul unei singure zile, în acest an vor fi două zile de competiție, sâmbătă și duminică. Sâmbătă, cu începere de la ora 16.00, vom avea două probe: proba de familie, unde așteptăm toate familiile să vină să concureze pe traseul spre Poiana Brașov, și proba de start în bloc. Duminică am pregătit alte două probe contratimp pe echipe, cu start de la ora 10.00, și contratimp individual, cu start de la ora 14.00. Îi invităm pe toți cei care doresc să participe să se înscrie online pe linia20.ro până duminică, 6 octombrie. Fiecare participant va avea un kit, va primi o medalie, vor fi fotografi pe traseu și cu siguranță va fi o experiență foarte frumoasă pentru fiecare participant. În măsura în care vor mai fi locuri disponibile, vom face și înscrieri la fața locului, în zilele de concurs. Vă așteptăm în Livada Poștei în weekendul 19-20 octombrie și sigur veți avea parte de o experiență foarte, foarte frumoasă”, a declarat Andrei Moise, de la Asociația Cetatea Brașovului.

Citeste și:  Reuniunea de închidere a Programului România-Ucraina 2014-2020

Competiția de ciclism „Linia 20“ este organizată de Asociația Cetatea Brașovului, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare al proiectelor sportive, pe linia de finanțare pentru dezvoltarea sportului de masă.

Competiția va avea startul în Livada Poștei și sosirea în parcarea mare din Poiana Brașov, lungimea traseului fiind de 11,7 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 577 de metri.

Probele și programul competiției:

  • Sâmbătă, 19 octombrie 2024 – Probele populare, cu start de la ora 16.00
  • Proba de individuală cu start în bloc. Se adresează cicliștilor care vor să își încerce puterile pe traseul spre Poiana Brașov. Se va putea rula în pluton, ca în marile tururi cicliste;
  • Proba Family – o probă necompetitivă, perfectă pentru cei care vor să petreacă timp de calitate alături de familie. Nu contează viteza, ci bucuria de a fi împreună!
  • Duminică, 20 octombrie 2024 – Probele de contratimp
  • Contratimp pe echipe, start la ora 10.00. Concurezi alături de prietenii tăi! Formează o echipă de 4 cicliști și alege una dintre categoriile disponibile: feminin, masculin sau mixt. Startul va avea loc la intervale de 60 de secunde. Oferă-ți șansa de a concura într-o atmosferă competitivă și de echipă!
  • Contratimp individual, start la ora 14. Aceasta este provocarea supremă pentru cicliștii care vor să își testeze viteza și rezistența. Vei fi doar tu și cronometrul! Cât de repede poți ajunge la linia de sosire?
Citeste și:  În această dimineață, 47 de utilaje de deszăpezire au acționat în municipiul Brașov

Până în acest moment s-au înscris 199 de concurenți, dintre care 4 echipe la proba family, 117 la proba de individual, 10 echipe la proba contratimp pe echipe și 34 de concurenți la contratimp individual.

Cicliștii, amatori și profesioniști, se mai pot înscrie, on-line, la această competiției, până în data de 6 octombrie. Dacă vor mai fi locuri disponibile, se vor mai face înscrieri și înainte de începerea competiției, la cortul organizatorilor.

Evenimentul se va încheia cu o festivitate de premiere la care vor fi acordate mai multe categorii de premii. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment „pasta party“, pentru a recompensa efortul tuturor participanților.

Citeste și:  Liderii liberali se mobilizează pentru Nicolae Ciucă: „Votul util pentru viitorul României”

Pentru mai multe detalii și pentru înscrieri, accesează linia20.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.