35% dintre gospodările din Stupini vor avea canalizare, până la finalul anului

35% dintre gospodările din Stupini vor avea canalizare, până la sfârșitul acestui an, prin intermediul unui program pe fonduri europene derulat de Compania Apa, notează Radio România Brașov.

“Reprezentanții Companiei Apa au explicat locuitorilor din Stupini că, prin intermediul lucrărilor din fonduri europene, mai exact a contractului nr. 8, în desfășurare, canalizarea va fi funcțională pentru 35% din ei până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an. Etapa a doua va începe în 2022 și presupune accesarea de alte fonduri europene prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare”, a spus purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu, citat de RRBV.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

2 thoughts on “35% dintre gospodările din Stupini vor avea canalizare, până la finalul anului

  1. E lăudabil că se întâmplă așa,doar că e puțin tardiv,Stupini-ul e totuși un cartier al Municipiului Brașov (nu un cătun uitat de lume) și suntem în 2021,dragilor,și am ajuns să ne bucurăm,acum,în 2021 că în sfârșit se canalizează și Stupini-ul.
    Compania Apa,la ce tarife practică și la ce remunerații salariale,nu trebuia să mai taie „coada la pisică” și să nu aștepte banii europeni (pomană) și să inițieze lucrarea cu mult înainte???
    Întreb și eu așa…ca un neștiutor,gândindu-mă că dacă nu veneau acei bani ,stupinarii alergau după vidanjă și în 2100,iar Compania Apa și Primăria Brașov își vedeau mai departe de salarii și alte „mici”beneficii salariale care nu-i așa,li se cuvin,pe bune!”Golăneală pură”.
    Cu stimă și respect
    Zoli Matei

  2. Buna ziua, doresc să stiu daca s-a facut licitația si s-a atribuit contractul de execuție pentru lucrarea Canalizare Stupini etapă 2 unde este inclusa si strada Baciului. Asteptam acest lucru de mult timp!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.