36 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 din Brașov

Astăzi se împlinesc 36 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, când muncitorii de la întreprinderea de autocamioane, urmați de alți brașoveni, au ieșit în stradă. Început inițial ca un protest al angajaților de la ,,Steagul Roșu” împotriva conducerii întreprinderii din cauza reducerii salariilor, acest protest s-a transformat într-o revoltă împotriva regimului politic, care a așezat Brașovul și România pe harta luptei împotriva comunismului din Europa de Est.

Revolta din 15 Noiembrie a fost aprinsă de muncitorii din schimbul trei de la secția 440 Ștanțe și Matrice a întreprinderii de autocamioane „Steagul Roșu“, care au amenințat cu întreruperea lucrului. Dimineața următoare, aproximativ 5.000 de muncitori din schimburile unu și trei erau deja adunați în curtea întreprinderii. Oamenii au spart geamurile clădirii administrative și au părăsit curtea, îndreptându-se către sediul județean al Partidului Comunist Român din Brașov, actuala clădire a Consiliului Județean și a Prefecturii. În prima parte a marșului, protestatarii au avut în principal revendicări sociale. „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”, sunt câteva dintre sloganurile strigate de coloana de manifestanți care a plecat de la Steagul Roșu. În dreptul Spitalului Județean, protestatarii au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te române!“, iar după ce au ajuns în centrul orașului, când coloanei i s-au alăturat mii de muncitori de la fabricile Tractorul Brașov și Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori, au început să scandeze „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Pentru a înăbuși această revoltă, autoritățile au trimis trupele de intervenție ale Securității, pregătite să intervină în forță împotriva manifestanților. În fața baricadei Securității, mulțimea se dispersează, iar, în zilele următoare, încep arestările. În perioada 16-25 noiembrie 1987, peste 190 de persoane au fost arestate și cercetate la Brașov și la București, inclusiv prin bătaie și tortură. În data de 30 noiembrie 1987, în urma încheierii cercetării, 61 de persoane au fost trimise în judecată, pentru ca la 3 decembrie să fie condamnate la pedepse cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare, puse în practică prin muncă corecțională.

Pentru a marca importanța acestui moment în istoria luptei împotriva comunismului în Europa de Est, în acest an, Parlamentul României a adoptat Legea 215/2021, prin care ziua de 15 noiembrie este declarată ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.