4 persoane salvate și peste 1.700 de misiuni gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au acționat cu promptitudine pentru gestionarea optimă a celor peste 1.700 situații de urgență, înregistrate la nivel național.

În acest interval, cele mai multe intervenții au fost desfășurate de către echipajele SMURD, care au asistat medical 1.431 de persoane aflate în dificultate.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, salvatorii au acționat și pentru stingerea celor 149 de incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, peste 100 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere), în urma cărora au fost afectate aproximativ 343 ha de teren.

De asemenea, în perioada analizată, colegii noștri au gestionat 146 de misiuni destinate protecției comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor  desfășurate, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 4 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Totodată, în decursul zilei de ieri, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase în județele Buzău și Cluj.

Pe lângă toate aceste situații, pompierii militari au continuat și acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și, implicit, a cetățenilor străini veniți în România din zona de conflict.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență 👉🏻 https://fiipregatit.ro.

De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru protecția individuală sau de grup.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.