500 de km de frontieră română supravegheați video de camere de supraveghere speciale

  • BAT România donează Poliției de Frontieră Română 300 de noi camere speciale de supraveghere
  • Cele 300 de camere de supraveghere se adaugă celor 250 donate anul trecut de BAT
  • 500 de km de frontieră supravegheați cu ajutorul camerelor donate de BAT în ultimii doi ani
  • În primele nouă luni ale anului 2022, autoritățile române au confiscat peste 61 de milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare totală pe piața neagră de peste 39 de milioane de lei
  • Obiectivul BAT este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™), ceea ce implică susținerea eforturilor de combatere a activităților de trafic ilicit

Într-un efort comun de combatere a traficului ilicit, BAT România donează Poliției de Frontieră Române 300 de noi camere speciale de supraveghere. Acestea se adaugă celor 250 de camere de supraveghere donate anul trecut, completând astfel tehnica de supraveghere folosită pentru zonele greu accesibile.

România are peste 2.000 km de frontieră externă a Uniunii Europene, porțiuni importante fiind în zone muntoase și împădurite, în care supravegherea graniţei este dificilă. Cu ajutorul camerelor de supraveghere donate în ultimii doi ani de BAT, peste 500 km de graniță supuși încercărilor continue de trecere frauduloasă cu cantități semnificative de țigări vor putea fi supravegheați cu o mai mare ușurință.

Citeste și:  Salariul minim brut a fost aprobat de Guvern: 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025

În primele 9 luni ale anului 2022, autoritățile române au capturat peste 60 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la peste 38,5 milioane de lei (peste 7 milioane de euro), conform datelor https://stopcontrabanda.ro/, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România. 

„Evoluția descendentă din ultimii trei ani a pieței ilicite de țigări, cu un nivel minim istoric de 6,1% înregistrat în iulie 2022, ne arată că lucrurile se pot schimba în bine prin eforturi susținute și comune ale autorităților în parteneriat cu mediul de afaceri. Cele 550 de camere speciale de supraveghere donate de BAT contribuie la întărirea capacității autorităților în combaterea traficului ilicit și, sperăm, la menținerea acestui trend pozitiv și în viitor”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice al Ariei Europa centrală și de sud din cadrul BAT.

Foto. Ileana Dumitru

Conform platformei Stop Contrabanda, mai mult de o treime din capturile de țigări de contrabandă din primele nouă luni ale anului 2022 (23 de milioane de țigarete) au fost realizate la granițele de Nord-Est și Nord-Vest ale României, Ucraina și Moldova fiind sursa pentru mai multe tipuri de țigări prezente în piața ilicită din România, în special cele contrafacute sau destinate magazinelor duty free.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

„Scăderea nivelului traficului ilicit de ţigarete din ultima perioadă are la bază măsurile de întărire a supravegherii frontierelor externe ale ţării, atât cu resurse umane, cât şi cu tehnică de specialitate ca urmare a conflictului din Ucraina.

În acest context, salut colaborarea cu BAT care sprijină acest efort al Poliţiei de Frontieră de securizare a frontierelor, inclusiv prin donarea, pentru al doilea an consecutiv, a unor camere de supraveghere. Este un beneficiu comun care serveşte interesului cetăţenilor şi demonstrează că parteneriatul autorităţilor cu mediul privat este unul viabil şi oportun”, a declarat Victor – Stefan Ivascu, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române.

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de pe teritoriul României – un instrument de sprijin pentru autorități, cât și de informare a consumatorilor cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. 

Citeste și:  Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie, iar producţia va fi relocată în Slovacia şi România

Despre BAT în România

  • BAT este prezentă pe piața din România de 25 ani. Impactul BAT în economia României în această perioadă este de 125 de miliarde de euro* (*Conform analizei derulate de grupul independent de consultanță și cercetare de piață CIVITTA)
  • Pe fondul reducerii nivelului contrabandei cu țigări, BAT a avut în anul 2021 o contribuție totală la bugetul de stat de circa 11 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro) sub formă de taxe și accize, o creștere de 10% față de anul 2020.
  • BAT este liderul pieței tutunului din România, cu o cotă de peste 50% și cel mai mare contribuabil la bugetul de stat pentru doi ani consecutivi (2020 și 2021).
  • BAT are peste 3.000 de angajați și creează alte 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție și aprovizionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.