2 persoane au fost reţinute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice din Mureş, în urma celor 68 de percheziţii efectuate ieri, în Bucureşti şi în 14 judeţe, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
Activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în judeţele Mureş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 -2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real.
De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale.
Prin faptele lor, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile şi înscrisuri.
Faţă de un bărbat, de 35 de ani, din judeţul Iaşi şi o femeie, de 28 de ani, din judeţul Galaţi, a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.
Au fost puse în executare 15 mandate de aducere.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie aferente judeţelor menţionate, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.