În cursul zilei de ieri, 03 octombrie, pompierii salvatori au gestionat 1.460 de misiuni, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În acest interval de timp, din totalul situațiilor de urgență înregistrate, o pondere de peste 80% o reprezintă intervențiile derulate de către echipajele SMURD, care au asistat mai bine de 1.200 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, echipajele de stingere au acționat, în această perioadă, pentru localizarea și lichidarea celor 60 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, limitând astfel propagarea flăcărilor la vecinătăți și eliminând producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri.
Concomitent cu aceste tipuri de intervenții, echipajele operative au gestionat și alte 203 situații destinate protecției comunităților, cum ar fi deblocarea sau salvarea animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.
Ieri, datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri pe timpul misiunilor desfășurate, 7 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 5 mesaje RO-ALERT, semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș (1), Bacău (2), Bistrița – Năsăud (1) și Suceava (1).
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri.
Mai multe măsuri de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, regăsiți accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din AppStore și Google Play.
Sursa: IGSU