8 terenuri noi de sport, amenajate la Brașov

Primăria Municipiului Brașov continuă programul de amenajare și reabilitare a terenurilor de sport din cartierele Brașovului. Conform contractului semnat în data de 19 mai, anul acesta vor fi amenajate 8 noi terenuri de sport, dintre care 5 pentru fotbal, două pentru minifotbal și unul multifuncțional (baschet, volei etc.). La acestea se adaugă alte 13 terenuri de sport care vor fi modernizate, 7 de fotbal și 6 multifuncționale.

„Continuăm și în acest an programul nostru de dezvoltare a sportului în comunitatea brașoveană prin amenajarea și modernizarea facilităților sportive din interiorul cartierelor. După ce anul trecut am înființat sau modernizat 7 terenuri de sport, anul acesta avem în plan 21 de astfel de terenuri. În paralel derulăm investițiile în construirea unor complexuri sportive astfel încât cei care doresc să practice sportul la nivel amator sau profesionist să o poată face în cele mai bune condiții. Cel târziu în prima săptămână din luna iunie vor începe lucrările la primele terenuri astfel încât, în momentul în care va fi posibil, când nu vor mai fi restricții, copiii să poate face cât mai multă mișcare, mai ales că această perioadă de restricții a fost una destul de grea pentru copii, care trebuie să își consume energia“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Lucrările constau în montarea unor suprafețe de joc din gazon artificial, care să respecte standardele de certificare FIFA, în cazul celor de fotbal, și FIBA (Federația Internațională de Baschet) în cazul celor multisport. Pentru terenurilor existente, gazonul artificial va acoperi suprafețele de beton sau asfalt pe care se juca până acum. 

Citeste și:  Marcel Boloș, ministrul dezvoltării: ”Prin inovație și progres, România își demonstrează capacitatea de a fi un actor important pe scena științifică globală”

Vor fi modernizate terenurile de fotbal din următoarele zone: str. Galaxiei, Aleea Muşeţelului, str. Pavilioane CFR 100, str. General Mociulschi, str. Tudor Vladimirescu, str. Codrul Cosminului, Pod Independenţei, precum și terenurile de sport multifuncționale de pe Aleea Muşeţelului, str. Petru Rareş, str. Codrul Cosminului, str. Pârâului, str. Lânii 50, prelungire str. Crinului.  

În cadrul aceluiași contract vor fi amenajate și 8 terenuri de sport noi, 5 de fotbal pe  str. C. Dobrogeanu Gherea, Pod Fartec, str. Hărmanului intersecție cu str. Ciceu, str. Ioan Popasu intersecție cu 13 Decembrie și în Dârste (intersecție Calea București str. Lacurilor),  două de minifotbal pe  str. Sânzienelor și la intersecția străzilor str. Ioan Popasu – 13 Decembrie, precum și un teren de sport multifuncțional pe str. Gării 17. 

Primele lucrări de amenajare se vor face la terenurile de sport de pe străzile Independenței, Codrii Cosminului și Pavilioanele CFR. 

Detalii contract

Contractant: Clarom Trans SRL

Valoare contract: 933.180 de lei

Descriere produse și lucrări:

Gazon teren de fotbal sau teren minifotbal

Citeste și:  Comunicat lansare proiect: „Înființare centru de recuperare și analize radiologice InnoMed – Servicii inovatoare, eficiente energetic pentru sănătatea umană”

Gazonul monofilament pentru terenurile de fotbal va fi format din fire individuale realizate din polietilena, în două nuanţe de verde imitând gazonul natural, având o durată de viaţă de minim 8 ani, care va respecta cerinţele certificării FIFA minim două stele, la un număr de 14 amplasamente.

Pentru un confort optim al jucătorilor, se solicită furnizarea şi montarea de suprafeţe de gazon sintetic cu înălţimea firului de minim 50 mm, având caracteristica de refacere după ce au fost călcate, memorând forma originală a fibrei. 

Fibrele sintetice sunt susţinute parţial prin sprijinul adaosului de nisip cuarţos uscat şi granule de cauciuc EPDM cu forme sferice. Adaosul din granule de cauciuc şi nisip cuarţos uscat face contactul cu suprafaţa de joc plăcut şi sigur, reducând la minim riscul producerii de accidente.

Gazon teren multisport

Acest tip de gazon este potrivit și pentru jocul de baschet, și pentru alte jocuri (volei, tenis), fiind un gazon de tip „multisport“, care respectă norme internaționale în domeniu, inclusiv cele ale Federației Internaționale de Baschet (FIBA). Potrivit reprezentantului Clarom Trans, Romeo Coman, gazonul artificial pentru baschet se bazează pe o tehnologie de umplere cu siliciu și fulgi de latex, care asigură o amortizare suficientă pentru ca jocul de baschet să fie plăcut, dar care nu împiedică dinamica obișnuită a mingii pentru acest sport.

Citeste și:  Magazinele Lidl din România vor fi închise trei zile în perioada Crăciunului și a Revelionului

Gazonul artificial multisport din polietilenă va fi format din fire individuale realizate din polietilenă, cu o înălţime de minim 20 mm, maxim 26 mm, şi va fi furnizat în două culori: verde şi roşu, având o durată de viaţă de minim 8 ani, care va respecta cerinţele certificării Uniunii Europene pentru practicarea baschetului sau tenisului.

Se va efectua operaţiunea de adăugare în straturi subţiri şi omogene a nisipului cuarţos uscat la cele 7 amplasamente. 

Marcajele terenurilor vor respecta regulamentele oficiale pentru fotbal, baschet şi tenis după caz, şi se vor realiza prin inserarea/lipirea benzilor de gazon sintetic cu caracteristici similare gazonului de pe teren, de culoare albă, în lăţime de minim 8 cm, utilizând adezivi şi benzi de lipire compatibili recomandaţi de producător, asigurând o delimitare a suprafeţei câmpului de joc de cea a tuşelor de minim 0,9 m, funcţie de suprafeţele măsurate şi de împrejmuirile existente .

Culorile gazonului sintetic vor fi rezistente la acțiunea razelor UV și la condiţiile de mediu exterior permanent, având calitatea de scurgerea rapidă a apei şi uscare rapidă. Nu vor constitui un impact negativ asupra mediului, nu vor conţine substanţe, metale sau alţi compuşi toxici, fiind produse reciclabile la sfârşitul duratei de viaţă, care este de minim 8 ani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.