Autospeciala de transport roboţi de la ISU Braşov, trimisă la locul accidentului feroviar din Mehedinţi

Autospeciala de transport roboţi de la ISU Braşov a fost trimisă la locul accidentului feroviar din Mehedinţi, a informat, marţi seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Agerpres.

„Preventiv, pentru optimizarea misiunii de răspuns, s-a dispus măsura trimiterii la faţa locului a autospecialei transport roboţi de la ISU Braşov. Mijlocul tehnic asigură sprijinul echipajelor de intervenţie la momentul transvazării combustibilului”, au transmis reprezentanţii IGSU.

Şeful Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a precizat anterior, într-o declaraţie de presă, că vagoanele neafectate nu pot fi decuplate, întrucât în timpul manevrelor s-ar produce scântei şi ar exista risc de explozie. Singura soluţie este transvazarea încărcăturii, însă cel mai apropiat utilaj specializat se afla la Suceava şi ar putea ajunge abia miercuri, în jurul orei 10,00.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

„Am solicitat să caute alte utilaje mai apropiate de locul incidentului, sperăm să se găsească şi să putem să rezolvăm problema mai rapid. Dacă nu se va găsi alt utilaj, înseamnă că transvazarea va începe abia mâine, în jurul prânzului, timp în care măsurile preventive, inclusiv închiderea drumului naţional (…), vor rămâne în vigoare până la rezolvarea problemei”, a declarat Arafat.

El a menţionat că pompierii au intervenit şi cu o autospecială CBRN, care a efectuat măsurători de specialitate, iar valorile rezultate nu indică riscul producerii unei explozii la acest moment.

Trei autospeciale de pompieri, dar şi poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, SCRCF Craiova şi autorităţi judeţene intervin, marţi seară, în zona localităţii Prunişor din judeţul Mehedinţi, la locul deraierii unor vagoane încărcate cu benzină, a informat IGSU.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

În accidentul feroviar a fost implicată o garnitură de tren, formată din 27 de vagoane încărcate cu benzină. Pentru informarea populaţiei şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

„Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forţele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la faţa locului, respectiv două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere”, se precizează într-un comunicat al IGSU.

Conform aceleiaşi surse, echipajele operative au pus în aplicare toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar marţi seara, din cauza deraierii în HM Igiroasa a cinci vagoane (trei deraiat şi două răsturnate) din compunerea unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta-Turnu Severin. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.