Junii Braşovului au participat la slujba de hram a bisericii ‘Sfântul Nicolae’ din Şchei

Istorica biserică din Şcheii Braşovului şi-a cinstit şi în acest an ocrotitorul prin Sfânta Liturghie arhierească. Înalt preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a adus binecuvântare mulţimilor de credincioşi care au umplut Catedrala Ţării Bârsei în zi de mare sărbătoare, oficiind Sfânta Liturghie împreună cu protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, slujitorii locaşului de cult şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Ca de fiecare dată la ceas de sărbătoare, Junii Braşovului, înveşmântaţi în minunatele lor straie, au participat la Sfânta Liturghie alături de autorităţi judeţene şi locale, dar şi numeroşi oaspeţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Braşov.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele protopop Dănuţ-Gheorghe Benga a citit pastorala de Sfântul Nicolae a IPS Mitropolit Laurenţiu, prin care clerul şi credincioşii Arhiepiscopiei Sibiului au fost îndemnaţi să contribuie la fondul filantropic eparhial prin care sunt ajutaţi oamenii sărmani. Fondul filantropic eparhial a fost constituit în vremea păstoririi Mitropolitului Nicolae Bălan şi de atunci, an de an, credincioşii contribuie financiar la ajutorarea semenilor aflaţi în nevoi.

„Modul deplin al săvârşirii faptei bune”

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat parastasul de obşte în care au fost pomeniţi ctitorii, preoţii slujitori şi binefăcătorii bisericii, trecuţi la Domnul.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre Sfântul Ierarh Nicolae şi exemplul pe care l-a dat creştinilor pentru totdeauna prin jertfelnicia sa şi dragostea faţă de semenul aflat în nevoie şi în suferinţă.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

„Sfântul Ierarh Nicolae pe care îl pomenim astăzi şi care este ocrotitorul dumneavoastră, al bisericii acetseia, a fost modul deplin al săvârşirii faptei bune. A împlinit tot, toată averea moştenită de la părinţi a dat-o altora ca s-o înmulţească, nu ca s-o îngroape. Ce-ar fi câştigat el dacă s-ar fi dus în mănăstire şi ar fi lăsat fără o administrare firească moştenirea părinţilor săi. El a fost şi un apărător al credinţei adevărate, pentru că au apărut în primele veacuri şi dezbinări doctrinare”, a subliniat ierarhul.

Cuvântul de mulţumire al comunităţii a fost rostit de pr. Vasile-Filip Prodea, iar la final de sărbătoare credincioşii au adus cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Sursă: Mitropolia Ardealului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.