Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și subprefectul Ambrus Izabella Agnes au participat astăzi la ceremonia prin care au fost omagiați participanții la Revolta Anticomunistă de la Brașov din 15 Noiembrie 1987.
La manifestarea organizată de Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov au fost de asemenea prezenți ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, reprezentanți ai altor instituții și autorități publice, ai organizațiilor nonguvernamentale, precum și alți brașoveni care au ținut să-i onoreze pe cei care s-au ridicat în 1987 împotriva dictaturii comuniste.
„15 Noiembrie 1987 reprezintă un moment istoric de o importanță excepțională nu doar pentru Brașov, ci și pentru România și, de ce nu, pentru întregul bloc al țărilor aflate timp de decenii sub regimul comunist.
În 15 Noiembrie 1987, Brașovul a dat semnalul trezirii, al speranței, al solidarității în fața răului și al conștientizării faptului că nici o dictatură, oricât de cumplită, nu este veșnică. Brașovenii au dovedit atunci României, Europei și lumii întregi că se poate. Și au dovedit-o cu un curaj care l-a continuat pe cel al rezistenței anticomuniste din munți și pe cel al martirului Liviu Babeș.
Semnalul dat de Brașov și brașoveni în 15 noiembrie 1987 și-a găsit împlinirea doar doi ani mai târziu, când comunismul a fost măturat din România și din Europa.
Tuturor participanților la Revolta Anticomunistă de la Brașov din 15 Noiembrie 1987, precum și celor care s-au ridicat, în Decembrie 1989, împotriva dictaturii comuniste, le datorăm recunoștință, respect și avem obligația de a face tot ceea ce ține de fiecare dintre noi pentru a ține România departe de orice formă de extremism”, a transmis prefectul Mihai Cătălin Văsii.