Președintele României are calitatea de reprezentant al statului și garant al independenței naționale. Conform art. 80 din Constituție, acesta „reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale”, având totodată rolul de mediator între puterile statului și societate.
Pentru a-și îndeplini rolul constituțional, președintele exercită patru funcții principale. În primul rând, reprezintă statul atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Pe plan extern, acesta poate încheia acorduri internaționale și poate acredita diplomați.
În al doilea rând, președintele reprezintă garantul statului, fiind comandantul forțelor armate și prezidează Consiliul Suprem de Apărare al țării. Calitatea de garant al Constituției îi oferă prerogativa de a sesiza Curtea Constituțională cu probleme de constituționalitate. Nu în ultimul rând, președintele mediază relația dintre puterile statului și societate.
Atribuțiile președintelui
În materie legislativă, președintele promulgă legile în maximum 20 de zile de la primire, conform art. 77 din Constituție. Poate solicita o singură dată reexaminarea unei legi sau poate sesiza Curtea Constituțională. În relația cu Parlamentul, poate transmite mesaje privind probleme politice și poate dizolva Parlamentul, în condițiile reglementate de art. 89 din Constituție.
În sfera executivă, președintele desemnează candidatul pentru funcția de prim-ministru după consultări cu partidele parlamentare și numește Guvernul în baza votului de încredere. Acesta poate participa la ședințele Guvernului când se discută probleme de interes național și le prezidează, dar fără a avea un drept de vot.
O atribuție specială este cea prevăzută de art. 90 din Constituție, prevedere potrivit căreia președintele poate iniția un referendum în legătură cu probleme de interes național, însă doar după consultarea Parlamentului. Deși un astfel de referendum este consultativ, Curtea Constituțională a stabilit că rezultatul nu poate fi ignorat de Parlament în procesul legislativ.
În domeniul justiției, președintele numește judecători și procurori la propunerea CSM și trei judecători la Curtea Constituțională. În materie de securitate națională, poate declara mobilizarea armatei și poate institui starea de asediu sau urgență, cu aprobarea ulterioară a Parlamentului.
Pentru a-și exercita atribuțiile în mod imparțial, președintelui îi sunt interzise alte funcții publice sau private și apartenența la partide politice. Beneficiază de imunitate pentru opiniile politice exprimate și poate fi urmărit penal doar pentru înaltă trădare, după suspendarea din funcție.
Președintele poate avea maximum două mandate, fiecare de câte 5 ani. Mandatul președintelui poate înceta prin expirare, deces, imposibilitate de exercitare, demisie sau demitere prin referendum. În caz de vacantare, interimatul este asigurat de președintele Senatului sau al Camerei Deputaților, cu anumite limitări ale prerogativelor prezidențiale.
Așadar, atribuțiile prezidențiale sunt diverse și se extind în mai multe domenii, reflectând rolul său constituțional de garant al independenței naționale și reprezentant al statului. Competențele sale acoperă domenii strategice pentru asigurarea stabilității și integrității statului, având atribuții de reprezentare atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.