Iubitorii de artă și tradiție sunt invitați să descopere expoziția „300 de ani de iconărit pe glajă în Șcheii Brașovului și Transilvania,” semnată de Cornel Sculean, creator popular recunoscut. Vernisajul a avut loc pe 16 decembrie, la Centrul Cultural Reduta, în cadrul unui eveniment care a adus în prim-plan moștenirea culturală a Brașovului.
Expoziția, deschisă publicului până pe 10 ianuarie 2025, în foaierul Centrului Cultural Reduta, prezintă o colecție impresionantă de icoane pe sticlă, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra unei arte tradiționale de o frumusețe aparte.
Brașovenii sunt așteptați să viziteze această expoziție unică, care celebrează spiritualitatea și măiestria artistică transilvăneană. Intrarea este liberă!