În perioada sărbătorilor de iarnă, Biserica Neagră poate fi vizitată în timpul programului obișnuit: marți-sâmbătă, între 10:00 – 18:00, iar duminică și luni între 12:00 – 18:00, cu excepția anumitor zile.
În data de 19 decembrie, programul de vizitare va fi între 13.00 – 18.00. În data de 24 decembrie, publicul va putea vizita biserica între 10:00 – 16:00, urmând ca seara să fie dedicată slujbelor de Ajun. De la ora 17:00 va avea loc slujba comunitatii Bisericii Negre, în limba germană, iar de la ora 18:30 va fi slujba în limba română, la care comunitatea vă invită cu drag să participati.
În ultima zi a anului, 31 decembrie, Biserica Neagră va fi deschisă pentru vizitare atât înainte, cât și după concertul „La cumpăna dintre ani”, cu un scurt program în intervalele orare 10.00 – 11.30 și 13:00 – 14:00. În prima zi de Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi a noului an, lăcașul de cult va fi închis pentru vizitare.
Magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO, va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 19:00, cu excepția zilelor de 25 decembrie și 1 ianuarie, când va fi închis. În zilele cu program redus, va funcționa astfel: pe 24 decembrie, între 10:00 – 16:00, iar pe 31 decembrie, între 10:00 – 14:00.