2024 este anul cu cea mai mică ofertă de job-uri pentru străinătate din ultimii 5 ani

21.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate în 2024 pe eJobs, numărul reprezentând doar 8,2% din totalul de joburi disponibile în acest an. Comparativ cu 2023, se înregistrează o scădere de 21%, iar raportat la situația ultimilor 5 ani, cele 21.000 de joburi marchează cel mai scăzut nivel al ofertei de locuri de muncă pentru străinătate din intervalul 2019-2024.

Angajatorii care au venit cu cele mai multe oferte pentru candidații interesați să lucreze în afara țării au fost cei din Germania, Olanda, Grecia (în creștere cu 5 locuri față de anul trecut), Franța, Spania (în scădere cu un loc), Austria (în creștere cu 4 locuri), Italia (în scădere cu 5 locuri), Belgia (în scădere cu 5 locuri) și Irlanda (în creștere cu 6 locuri). În ceea ce privește domeniile care le-au adus cele mai multe oferte, transport / logistică rămâne pe primul loc, joburile de șofer pe curse internaționale, spre exemplu, fiind în continuare foarte populare și în rândul candidaților. Al doilea cel mai activ domeniu din punctul de vedere al angajărilor este turism / HoReCa, urmat de retail, industria alimentară, prestări servicii, medicină / sănătate (care urcă 5 poziții față de anul trecut), producție și construcții – ambele în scădere cu câte 2, respectiv 1 loc comparativ cu 2023.

Citeste și:  860.000 de copii de la sate trăiesc în familii în care banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu ajung nici pentru strictul necesar

„Asistăm la un fenomen destul de interesant – în timp ce 2023 a fost anul în care au plecat definitiv din România cei mai mulți români, aproximativ 700.000, contractele de muncă ale muncitorilor străini din România s-au triplat față de 2019, iar în prezent peste 84.000 de străini lucrează în România. Așa cum angajatorii din afara țării caută români care să lucreze în turism, HoReCa sau construcții, la fel și angajatorii români importă forță de muncă din Asia pentru a acoperi golurile lăsate exact în aceleași domenii de românii care au plecat să lucreze în străinătate. A devenit mai ușor decât oricând să recrutăm din toate colțurile lumii, nu pe bază de proximitate, ci în funcție de nevoile punctuale pe care le au angajatorii și de așteptările diferite pe care le au candidații”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Citeste și:  Poliția Română desfășoară campania "Sărbători în siguranță"

Pentru cele 21.000 de joburi în străinătate postate anul acesta, au existat aproape 130.000 de aplicări din partea candidaților români. Și aici vorbim despre o scădere cu 20% față de anul trecut, dar și despre un minim al ultimilor 5 ani. Cele mai multe aplicări au strâns angajatorii din Germania, Olanda, Franța, Irlanda, Belgia și Grecia. Italia și Spania și-au pierdut titlurile de favorite ale românilor și se regăsesc abia pe locurile al 9-lea și al 10-lea.

„2019 a fost un an foarte bun pentru angajatorii din străinătate care căutau candidați români pentru că interesul acestora pentru joburile din afara țării era la cote foarte ridicate. Din 2020, a început să scadă constant până anul acesta, când am avut cele mai puține aplicări din ultimii 5 ani pentru pozițiile din afara țării”, mai spune Bogdan Badea. Domeniile care au atras cele mai multe aplicări din partea românilor au fost transport / logistică, turism / HoReCa, retail, prestări servicii, industria alimentară și construcții.

Citeste și:  Bărbați reținuți de polițiști pentru infracțiuni rutiere

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 17.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 1.300 sunt pentru străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.