Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut cu 2,1%, în primele 10 luni

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele 10 luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023, atât ca serie brută cu 2,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, transmite Agerpres.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, a înregistrat o scădere ca urmare a scăderii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-22,7%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-6,7%) şi activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (-5,9%). Creşteri au înregistrat: comerţul cu ridicata nespecializat (+15,0%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+8,6%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+6,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+1,0%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+0,2%).

Citeste și:  Condiții excelente de schi în zona superioară a Masivului Postăvarul

Conform INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna octombrie 2024, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 1,4%, datorită creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+15,0%), comerţul cu ridicata nespecializat (+4,1%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+2,1%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+1,8%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+1,4%) şi din comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+0,3%). Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-8,3%)şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-2,2%).

Citeste și:  Asigurare storno. Cum rămâne cu vacanța de Crăciun în care nu mai ajungi?

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a scăzut în octombrie, pe ansamblu, cu 1,3%, comparativ cu luna precedentă,

De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în octombrie 2024, comparativ cu luna similară din 2023, a scăzut, pe ansamblu, cu 4,6%, ca urmare a scăderii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-47,8%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-7,2%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-3,3%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-2,5%). Creşteri au înregistrat: comerţul cu ridicata nespecializat (+18,8%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+16,4%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+8,3%) şi comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+7,3%).

Citeste și:  Elevii intră în vacanţa de iarnă! Transportul dedicat elevilor din Brașov și Săcele va fi suspendat

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, a scăzut, pe ansamblu, cu 6,9%.

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.