Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un bărbat în stare de reținere, după ce acesta ar fi încălcat mai multe prevederi ale legislației rutiere.
La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 02:50, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa în mod haotic pe DN 13, în direcția municipiului Brașov.
În cadrul controlului efectuat, în timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul de la volan, de 28 de ani, nu deține permis de conducere, iar autoturismul cu care se deplasa nu este înmatriculat. De asemenea, pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au test cu aparatul din dotare pentru consum de alcool.
După ce rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea celor doi bărbați în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de de „conducerea unui autoturism fără permis de conducere”, “punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar încare cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.