162 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 86,2%; 7 decese

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că în perioada 6 – 12 ianuarie au fost înregistrate 162 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 86,2% față de săptămâna precedentă, notează Agerpres.

Potrivit INSP, 52 dintre cazurile noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În perioada 6 – 12 ianuarie au fost raportate șapte decese cauzate de COVID-19. Astfel, au fost raportate patru decese noi și trei raportate la mai mult de o săptămână de la data înregistrării, toate persoanele având comorbidități.

Până în prezent, 69.243 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Citeste și:  Trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, deshumat în cadrul unei anchete pentru moarte suspectă

În țara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.582.293 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 776 de teste RT-PCR și 16.068 de teste rapide antigenice. Rata pozitivității a fost de 1%.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.039.058 de teste RT-PCR și 15.169.720 teste rapide antigenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.